Am citit cu mare emotie minunatele rinduri scrise de domnul Bedros Horasangian intru apararea lui Emil Cioran (a se vedea Observatorul cultural cu numarul 102). Nutream fata de acest prodigios autor contemporan o admiratie despre care imi vine greu sa vorbesc altfel decit minuind - stingaci, desigur! - ditirambul. Daca e sa-mi amintesc doar de Enciclopedia armenilor ori de Bonjour, popor, atunci garantia de veracitate a entuziasmului meu e gata asezata. Pe Bedros Horasangian nu poti decit sa-l iubesti, sa-l „gusti“ sau sa-l rejectezi pentru ca stilul sau nu este pe potriva modelului tau de scriitura agreata. Atitudine de mijloc nu exista, cit il priveste: ori il cauti si te desfeti citindu-l, ori il eviti strimbind din nas. Mi se pare ca tocmai o asemenea reactie din partea cititorului e marca de vigoare artistica a unui autor, semnul unei originalitati concludente.

Ceea ce savirseste ca apologie Bedros Horasangian mi se pare intruchiparea inspirata a unui anumit fel de a fi european. O astfel de maniera de a intelege europenitatea merita o discutie aparte, macar in virtutea faptului ca de tilcul ei profund depinde justa intelegere a ceea ce putem adopta/respinge din atit de controversata (la noi) atitudine political correctness. Schema logica a argumentatiei instrumentate de scriitor e urmatoarea: acesta contrapune suma de aspecte care compun omenia lui Cioran, asa cum rezulta ea din Caiete, Convorbiri..., Mon pays si Scrisori catre cei de-acasa, toate scrieri de marturisire, criticii pe care unii interpreti ai biografiei si operei sale o formuleaza intr-o gama ce pare extrem de dura si, cumva, nedreapta. Cu alte cuvinte, omenesc prea omenescul biografiei este opus interpretarii/deformarii ideologice. Intr-o asemenea configuratie a opuselor, mi se pare evident ca efectul afectiv este devastator... Cum sa-l agreezi pe incriminatul Pierre-Yves Boissau, tin