Puţin înainte de începerea anului 1939, Albert Einstein şi Thomas Mann, un evreu şi un neamţ, un fizician şi un scriitor, îşi unesc condeiele ca să trimită un concis mesaj către semenii lor din anul 6939. Dacă socoteala este făcută după cronologia creştină, cei doi se adresează oamenilor de peste 5000 de ani, dacă e făcută după numărătoarea iudaică, celor de peste 1240 de ani. Desigur însă că prima ţintă se află mult mai aproape, în contemporaneitate. Doi oameni ai spiritului se solidarizează şi vorbesc ca apărători ai culturii. Mesajul începe fără iluzii: "Ştim astăzi că ideea despre viitor ca "lume mai bună" a fost o concepţie greşită a teoriei progresului. Speranţele pe care ni le punem în voi, cetăţeni ai viitorului, nu vor fi, în nici un caz, exagerate. în linii mari ne veţi semăna foarte bine, exact aşa cum le semănăm şi noi celor care au trăit acum 1000 sau acum 5000 de ani. Şi în vremea voastră spiritului îi va merge rău - acestuia nu-i este dat să-i meargă niciodată prea bine pe acest pămînt, altfel nici nu i-ar mai fi necesar omenirii". Importanţa mesajului devine limpede abia spre final. Aici omul de ştiinţă şi prozatorul dau, pe înţelesul tuturor, cea mai scurtă explicaţie a rostului culturii în lume: "aspiraţia omului către umanizare" ("Vermenschlichung"). Iar "ceea ce numim spirit este identic egal cu aceasta".
Ca să ai gust, trebuie să ai suflet...
Dacă am amintit acest document nepublicat încă la noi, după cîte ştiu, este pentru că Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt (ediţie şi Postfaţă de Virgil Ciomoş, Dacia, Cluj, 1991) dă spiritului şi culturii exact acelaşi rost: umanizarea. Ca o variaţiune pe temă, Steinhardt e şi de partea lui Vauvenargues în afirmaţia "Ca să ai gust trebuie să ai suflet". Un om religios şi un om al culturii se dezvăluie cu egală forţă cititorului acestui jurnal de închisoare. Dacă experien