Istoricii literari vorbesc despre paşoptiştii transilvăneni ca de a doua generaţie a Şcolii Ardelene, în sensul că există între aceste momente culturale o continuitate de idealuri: cultul pentru latinitate şi mândria originii noastre romane, dar şi datoria luminării poporului pentru emanciparea lui socială şi naţională. Acestea erau de fapt, coordonatele fundamentale ale activităţii reprezentanţilor Şcolii Ardelene: o direcţie erudită, de elaborare a unor tratate de istorie, filologie şi lingvistică şi alta, tipic iluministă de luminare a maselor. Atanasie Marian Marienescu (1830-1915) este un paşoptist ardelean care ilustrează acest adevăr de istorie literară.
Este, după aprecierea lui Ovidiu Bârlea, "primul folclorist însemnat din Ardeal". Ca folclorist a publicat mai multe lucrări, printre care: Poezia poporală (1859), Cultul păgân şi creştin... (1884), Novăceştii (1886), Arghir şi Ileana Cosânzeana, toate reeditate după 1970 la Editura Minerva, de către Eugen Blăjan, originar din Mica Romă a Şcolii Ardelene precum şi numele-l arată. Mai ales pentru meritele sale de folclorist, a fost primit Atanasie Marian Marienescu în Academia Română, căci în răspunsul său la discursul de recepţie, V.A. Urechia îl întâmpina cu aceste cuvinte: "Recolta d-tale este cunoscută, ea face titlurile d-tale de prima mână la onorurile zilei de azi. (...) Reprezentant al doinei şi baladei ardelene păşeşte salutat de noi toţi colegii d-tale".
De data aceasta, dl Eugen Blăjan, statornic cercetător al operei lui Atanasie Marian Marienescu, retipăreşte o lucrare reprezentativă pentru cealaltă direcţie a scrisului său, în prelungirea Şcolii Ardelene, aceea de luminător al maselor: Învăţătorul şi poporul, Sibiu, 1858, la care mai adaugă Detorinţele noastre, Viena, 1867, precum şi articolele Femeia economului român, Jurnalistica română şi abuzurile ei şi Foile literare dincoa
