Am ales special din Jurnalul meu, pentru cititorii României literare, un fragment evocator al unor timpuri demult apuse, dar infinit mai bogate, mai miezoase şi mai benefice decât cele actuale - , fie şi numai pentru că atunci eram copilul cel neştiutor de toate grelele neîmpliniri ce plutesc dintotdeauna ca un blestem peste lumea adultă. Dacă unul singur dintre cei ce mă citesc îşi va simţi ochii aburiţi de aleanul vremurilor duse şi va cădea pe gânduri retrăind un crâmpei din copilăria lui atât de asemănătoare cu a mea (fiindcă toate copilăriile noastre se suprapun cu cea a lui Creangă, a lui Teodoreanu...), atunci înseamnă că paginile mele s-au rotunjit frumos, ca un cozonac moldovenesc din cele asemenea potcapului unui răspopit care trage cu puşcociul în ciorile de pe turla bisericii. (M.C.)

(...)

Trecerea poetului la comandamentele prozei este o operaţie grea şi nu lipsită de riscuri. Diferenţa e majoră şi presupune o schimbare nu numai de registru, de tonalitate, ci parcă de ritm biologic, poetul fiind un perpetuu grăbit care arde etapele, pe când prozatorul trebuie să fie un zăbavnic care descrie şi explică totul în amănunt. Sau, altfel spus, trecerea este a pilotului ce manevrează ameţitor pe cer - la Mach3 - ultimul tip de avion de vânătoare, la condiţia tot excepţională dar ceva mai terestră a şoferului de pe superbele Masseratti sau Bugatti. De aceea, chiar acum îmi reproşez, de exemplu, că nu m-am priceput să adăst până la conturarea exactă a chipului şi siluetei personajelor care au defilat până în prezent în paginile mele, ci le-am cam expediat la modul poetic, mulţumindu-mă cu ele mai mult ca idei. Mă mângâi însă cu certitudinea că voi reveni de multe ori asupra lor, fiindcă Jurnalul meu nu este liniar, nici nu urmăreşte să epuizeze vreun subiect sau altul, ci se întoarce capricios la subiecte şi persoane, ori de câte o