I

Volumul de analize critice al lui Mircea Dinutz ne propune, în prima sa parte, investigarea unor formule de roman, în diferite vîrste ale istoriei genului la noi: romanul clasic (avînd ca repere Dafnis şi Chloe şi Scrisorile persane), romanul primului război mondial şi romanul copilăriei rurale.

Autorul căruia i se aplică grila clasică, cu nuanţările şi observaţiile de rigoare, este Duiliu Zamfirescu, puţin cunoscut prin prisma preferinţelor sale pentru modele latine şi elene. în Viaţa la ţară, ne spune criticul, "viziunea dominantă este cea clasică şi ş...ţ romanul de iubire este de maxim interes", structura acestuia fiind determinată, din acest punct de vedere, de Matei Damian, "de departe personajul cu ponderea cea mai importantă în roman". Un alt roman al lui Duiliu Zamfirescu, Lydda, face şi mai clară opţiunea autorului pentru clasicism: lungile discuţii filosofice (care au făcut să se vorbească despre această carte ca despre o posibilă încercare de a scrie un roman de idei), livrescul, "starea naturală a personajelor", portretele care apar "obsesiv şi, neapărat, în momente-cheie", ş.a.m.d.

Acribia pe care Mircea Dinutz o pune în alcătuirea şi comentarea dosarului critic, în cazul Lyddei, se transpune în prezentarea romanelor de război apărute în perioada interbelică, străine şi româneşti deopotrivă, identificînd în schimbările de accente trecerea treptată a imaginii războiului spre violenţă tot mai accentuată (şi carnaj) şi spre romanul condiţiei umane. Cărţile pe care le analizează în acest context sînt Pădurea spînzuraţilor, a lui Liviu Rebreanu, şi Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, a lui Camil Petrescu. Similitudinile dintre ele pornesc, evident, de la formulă şi de la un anume spirit al veacului, "sensibilitatea rănită a unei generaţii confruntate cu războiul (din perspective diferite)" şi "o dramă existenţială