Ţara de la capătul lui 14
Chiar acolo unde tramvaiul 14 face bucla aceea care îl împinge înapoi în oraş, unde Pantelimonul îşi trage fermoarul şi unde zeci de navetişti aşteaptă zilnic să se îmbarce de ocazie pentru cine ştie care aşezare din Bărăgan, între buza şoselei şi malurile sordide ale lacului, se adună, duminică de duminică, mii de oameni, cu tot atîtea speranţe, bovarisme şi utopii. Se adună în cel mai important şi mai spectaculos talcioc din cîte se pot imagina. Toţi cei migraţi de pe defunctele maidane de la Valea Cascadelor, de la Moghioroş, de la Vitan Bârzeşti şi cine mai ştie de pe unde, au afluit aici ca într-un adevărat paradis al imaginaţiei, al libertăţii şi al escrocheriei. Oameni sărmani şi vînători de fantasme, strungari de IMGB scăpătaţi în dulgheria măruntă, falsificatori de vinuri, de mititei, de casete şi de opere de artă, cîini de toate rasele şi biblioteci descompletate, curve de pretutindeni şi vînzători de cartofi de prin Suceava şi Covasna, scotocitori prin case, prin poduri şi prin gunoaie, lustruitori de alamă şi cumpărători de argint şi de cupru, esteţi visători şi beţivi singuratici, şuţi de buzunare şi muzicanţi de ocazie, Colonelul, nea Luca, Victoraş, Marius, Dan Dinescu, Mihai, Costel, Barbă, Oroveanu, Alba, Ovidiu, Bujor, Ghiuri şi Mariana, eu şi alţii, şi alţii, şi alţii, ne adunăm laolaltă, ca la un mare apel al datoriei, în noroaiele cleioase amestecate cu zdrenţe şi cu gunoaie, pierduţi în vacarmul de trupuri şi de voci, acompaniaţi subtil de şipotul supuraţiilor aburinde ale cîte unei ţevi de canalizare sparte. în acest peisaj desenat cu trupuri şi cu fizionomii reale de către Bosch, Bruegel şi Goya la un loc, printre sticle aruncate, hîrtii umflate de vînt, băltoace şi hoituri de cîini pe care nu se oboseşte nimeni să le îndepărteze, ci doar le ocolesc toţi numai atît cît să nu le bată vîntul în nas, răsar mi