Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reteaua de carne vie era condusa in familie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 18 februarie 2002 ·

Numarul arestatilor se ridica la patru. Seful retelei lucra cu fosta nevasta si cu sora acesteia. Cele 37 de fete momite au fost vindute cu peste un miliard de lei Reteaua de carne vie care aproviziona proxenetii sirbi cu marfa moldoveneasca a fost retezata ieri prin arestarea a patru persoane. Moise Ovidiu Constantin, zis si "Costi", prezentat de politisti a fi seful retelei, Chirita Narcis Bogdan si surorile Carmen si Elena Raela Moise au fost arestati pentru 30 de zile sub acuzatiile de proxenetism, trafic ilegal de persoane si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Cei patru au construit cu precizie o linie de "descarcare" in tarile fostei Iugoslavii a cel putin 37 de fete vindute ca prostituate. "Dintre fetele vindute, opt sint minore, si numarul acestora este mult mai mare", au precizat politistii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Iasi (CZCCOA). Proxenetii racolau fete prin anunturi de mica publicitate, prin care se ofereau locuri de munca in Italia ca menajere sau dansatoare. Fetele erau trecute fraudulos peste granita. Apoi "marfa" era vinduta proxenetilor sirbi cu sume cuprinse intre 1.500 si 2.500 de marci "bucata". Practic, numai de la cele 37 de fete vindute, reteaua a produs, facind media, aproximativ 73.750 de marci germane, adica in jur de 1.000.000.000 lei. Din aceasta suma se scad insa cheltuielile de transport, cazare si trecere a granitei de vest a Romaniei. Mai urmeaza arestari In afara celor patru arestati, politistii i-au "ochit" si pe Danut Gologan si Cristina Caliman. Acestia vor fi cercetati in stare de libertate, pentru aceleasi infractiuni ca si cei arestati, neavind insa voie sa paraseasca localitatea de domiciliu. Cristina Caliman sustine insa ca nu are nici o vina si ca a fost chemata la audieri degeaba. In schimb, a recunoscut ca a cazat-o pe Anca Macovei, tinara prinsa la Punctul de Trecere a Frontiere

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 3 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 7 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 8 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 8 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°