Anca OROVEANU - Teoria europeana a artei si psihanaliza
Editura Meridiane, Colectia „Biblioteca de arta“, Seria „Teoria si filozofia artei“,
Bucuresti, 2000
S-ar putea sa trec drept obsedat de o unica carte, s-ar putea sa fiu înteles ca un monomaniac ce a facut adictie sau chiar fixatie asupra unuia si aceluiasi obiect: cartea Ancai Oroveanu, Teoria europeana a artei si psihanaliza. Sa ma explic: anul trecut am scris si am dat spre publicare revistelor de gen Art-Hoc de la Chisinau si Arta din Bucuresti doua cronici purtînd asupra volumului invocat mai sus. Marturisesc ca nu mi-a fost deloc usor sa citesc textul cu pricina din unghiuri diferite, astfel încît sa izbutesc a evita suparatoarea si rau famata repetitie. În definitiv, autoarea nu era nici Sarah Kofman, nici Ernst Kris, nici Ernest Jones, nici Didier Anzieu si nici macar, pentru a mentiona pe unul dintre putinii interpreti analitici seriosi ai fenomenului artistic de la noi, Corin Braga. Atunci? Abia astazi, cînd raspund invitatiei de a comenta (înca o data) cartea Ancai Oroveanu, înteleg care este originea monotonului meu interes fata de titlul respectiv. Pe scurt, e pentru mine o datorie de onoare sa semnez a treia oara o dare de seama asupra lucrarii citate. Spun asta pentru ca nici acum nu m-am dezmeticit din imensa surpriza pricinuita de îndrazneala dovedita de talentata teoreticiana, caci îndrazneala este sa asumi si sa pui la lucru instrumentul psihanalitic într-o Românie în care colcaie mentalitatile nevrotice, intolerante, pudibonde si rebarbative la tot ceea ce înseamna scrutare nemiloasa a adîncurilor sufletesti. Dupa Revolutie, asteptarile noastre, ale celor care sintem pasionati de psihanaliza, erau foarte mari în ceea ce priveste normalizarea raporturilor intelectuale, afective si sociale cu disciplina freudiana. Realitatea ne-a linistit rapid, în cîtiva ani entuziasmu
