Ioana VLASIU - Anii ’20 traditia si pictura romaneasca
Editura Meridiane, Colectia „Biblioteca de arta“, Seria „Arte. Civilizatii. Mentalitati“, Bucuresti, 2000
La sfirsitul anului 2000 am avut parte de citeva aparitii editoriale remarcabile. In ordinea lansarii lor pe piata reamintim: Ileana Pintilie - Actionismul in Romania in timpul comunismului; Magda Carneci - Artele plastice in Romania 1945-1989; Anca Oroveanu - Teoria europeana a artei si psihanaliza; Ioana Vlasiu - Anii ’20 traditia si pictura romaneasca. Un quartet feminin care se impune in cercetarea artei la noi.
Cartea Ioanei Vlasiu o putem considera una dintre primele cercetari facute asupra unui segment din arta romaneasca. Anii ’20 si deceniului urmator, asa cum ne spune autoarea, se remarca printr-o problematizare a actului creator, o polarizare a tendintelor artistice, iar conceptul de traditie obsedeaza majoritatea artistilor de seama.
Aceasta ar fi perspectiva din care Ioana Vlasiu abordeaza cercetarea. Problema centrala ramine raportul dintre traditie si modernitate in pictura noastra, cu „o pondere deosebita la inceputul anilor ’20, pondere pe care o va pierde zece ani mai tirziu“.
Problemele formei, elaborate de Sirato pornesc de la Cézanne, tematica taraneasca este prezenta in pictura lui Teodorescu-Sion, iar infuzia de medievalism o regasim la Sabin Popp, toate acestea fiind puncte de pornire in definirea unui stil autohton. Nevoia de clarificare, de cunoastere face ca foarte multi dintre artisti sa abordeze si probleme teoretice, sa scrie despre arta.
Intr-un prim capitol autoarea ne face cunoscut cadrul european al acestui moment, marcat si el de disputa dintre modernism si spiritul clasic. In acest context problema specificului romanesc este o dezbatere la ordinea zilei. Fara a insista asupra opiniilor si argumentelor sint a
