De la mijlocul secolului trecut (al douazecilea) incoace, arhitectura a renuntat la strategia monumentalului sever, citand Grecia clasica de preferinta, pentru a ilustra raporturile intre alesi si popor. Noile edificii ale reprezentarii vointei nationale se imbraca in haine functionale, de o simplitate ascetica, care sta bine alesilor finantati pe banii publicului. Parlamentul Germaniei Federale, al Australiei, de la Canberra, sau edificiul european de la Strasbourg sunt luminoase, clare, sobre, corecte, epurate de excese. Urbanismul deschis si arhitectura buna stiu sa transcrie in organizarea cladirilor categoriile de participare, dialog, transparenta, deschidere, austeritate a autoritatii, toate pivotale pentru accountability - expunere la scrutinul participativ - a functiei publice.
Ceea ce s-a aratat si comentat la TV zilele trecute despre amenajarea propusa a sediului Senatului in interiorul Palatului Parlamentului ignora cu totul aceasta stare de spirit, comuna institutiilor si practicii democratiei. Comentariul a evocat aranjamentul salii, birourile pentru parlamentari, locurile interioare de agrement din curti si gradini interioare si luminatoarele decorative, adevarate izbanzi de inventivitate structurala in dimensiuni impresionante, prelucrate intr-o maniera victoriana. Nu s-a spus nimic - si indraznesc sa cred ca nici nu a fost vorba - despre zidul "cetatii parlamentare" si izolarea puterii legislative asigurata de acest zid compact, cu toate conotatiile lui metaforice. Cum nu s-a spus, presupun, nimic despre criteriile modernizarii vietii politice si felul cum se transcriu in solutiile de organizare functionala, despre dimensionarea si decorul auster potrivite perioadei austere pe care o traverseaza natiunea, despre integrarea urbanistica a vietii si functiei legislative in realitatea orasului.
Chestiunea securitatii, ca si chestiunea li
