De peste douazeci de ani, dintr-o stimabila initiativa locala la Craiova, e celebrat I.L. Caragiale, indeobste la sfirsitul lui ianuarie, cind s-a nascut scriitorul. Anul acesta, la cea de a XXII-a editie, Zilele Caragiale, cum s-a autointitulat evocata manifestare, derulata cu ceva zile mai tirziu, au raspuns invitatiei Teatrului National din Craiova si Societatii „Caragiale“ alte doua teatre nationale din tara si un grup de critici, jurnalisti, universitari, carageologi…
Cea mai mare curiozitate au stirnit-o, fireste, reprezentatiile cu piese de Caragiale, carora li s-a adaugat si un spectacol cu Cintareata cheala de Eugen Ionescu in intentia de a forta la vedere legaturile clasicului roman cu avangarda teatrului european.
O scrisoare pierduta in montarea Teatrului National din Iasi, regia: Virgil Tanase (actualmente director al Centrului cultural roman de la Paris), ar fi putut fi o propunere originala in masura in care ideea de a reprezenta piesa pe bune, cum s-ar spune, s-ar fi dovedit viabila. Mizind asadar pe seriozitatea „cestiunii“ si pe socanta ei actualitate (intre timp ne-am mai obisnuit insa cu metehnele noastre milenare), spectacolul iesean abordeaza riscant o expunere sobra in speranta unui efect invers. Acesta nu se produce insa, adica risul nu ne prea mai da ghes - nici a veselie, nici a minie. Cazul de traducere amoroasa a lui Trahanache si cel de santaj politic din urbea ridicata acum la un rang ceva mai mare cad parca in banalitate. Comedia nu pare a suporta nici ea ifosele pedante ale noilor ei locatari, producind curind de la incepere efecte soporifice. Textul e respectat in schimb cu sfintenie, ceea ce e un gest cultural devenit raritate pe scenele noastre. Emploiul personajelor insa, mai putin. Tipatescu (Calin Chirila), aici un tinar domn bine, din lumea buna, mai degraba monden decit provincial, acompaniaza plictisit o Zoe (Doina
