Credeam că odată cu prăbuşirea comunismului va ieşi din circulaţie expresia "o carte cu probleme", care i-a exasperat - şi obsedat - pe scriitori decenii la rând. "O carte cu probleme" era, înainte de 1989, o carte incomodă sau chiar periculoasă din punctul de vedere al poliţiei politice. Expresia făcea parte din terminologia proletaro-culturală a cenzurii şi ilustra tendinţa de codificare a rezoluţiilor ei, astfel încât să nu poată fi supuse oprobriului public (sau criticilor unor observatori din Occident). Se reproduc, azi, în presă, referate secrete dinainte de 1989 privind manuscrisele unor autori nonconformişti propuse editurilor, iar în aceste referate apare invariabil menţiunea: "cartea are probleme", ceea ce în traducere însemna: "stimaţi tovarăşi de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, stimaţi tovarăşi de la Secţia de Presă şi Propagandă a CC al PCR, subsemnatul, ca referent vigilent al lucrării, vă atrag atenţia că ea nu poate fi publicată, pentru că nu respectă şi chiar contrazice ideologia oficială".
Un autor care afla despre cartea lui că "are probleme" ştia că pentru el începe calvarul amânărilor fără sfârşit sau al tratativelor istovitoare privind operarea unor modificări, tratative soldate invariabil cu mutilarea textului sau cu aneantizarea lui, prin retragerea, într-un moment de demnitate, a manuscrisului.
Odioasa expresie, care ar fi meritat să-şi găsească locul, printre instrumentele de tortură, în muzeul comunismului de la Sighet, a fost repusă în circulaţie la data de 5 februarie 2002, la doisprezece ani şi două luni de la căderea comunismului, de către Ion Bogdan Lefter, prin intermediul revistei Observator cultural. Chiar pe prima pagină a acestei reviste stă scris cu litere mari: "O CARTE CU PROBLEME: OMUL RECENT". Este vorba, bineînţeles, de Omul recent de H.-R. Patapievici, amplu eseu filosofic publicat la sfâr
