Sînt mulţi autorii vechi pe care nu-i mai citesc decît specialiştii şi din a căror operă circulă doar "pagini alese", fragmente incluse în antologii, sau chiar numai cîte un citat celebru, care se dispensează de menţionarea sursei. A observa cum se desprind din text asemenea fragmente preferate de urmaşi e interesant pentru istoria mentalităţilor şi pentru istoria culturală. Iar recitirea lor în contextul din care au fost decupate poate produce destule surprize. Definitiv rupte de context au fost la noi, de pildă, cele cîteva fraze în care cronicarii şi alţi oameni de cultură din secolele al XVII-lea - al XVIII-lea se refereau la originea romană a românilor, la originea latină a limbii, la unitatea locuitorilor din cele trei ţări. Selecţia pozitivă a funcţionat coerent, reasamblînd fragmente importante pentru istoria formării unei conştiinţe a identităţii naţionale. Totuşi, pentru o istorie alternativă - a conflictelor şi a diferenţelor -, pot deveni semnificative tocmai pasajele sistematic omise de comentatori.

Stolnicul Constantin Cantacuzino (mă refer de fapt la Istoria Ţării Rumâneşti, fără a ţine cont de mai vechile sau mai noile controverse în atribuirea paternităţii ei) n-a intrat decît marginal în selecţia "estetică" a istoriilor literare: pe drept cuvânt, în măsura în care stilul său e destul de arid şi oferă puţine insule de subiectivitate şi de expresivitate (voluntară sau involuntară). Pe de altă parte, ocolirea sa se explică şi printr-o opţiune mai generală a criticii româneşti, prin preferinţa acordată oralităţii populare şi printr-o oarecare antipatie faţă de stilul cult, savant, greoi etc. în schimb, în discuţiile despre afirmarea latinităţii, unităţii şi continuităţii au intrat invariabil câteva din frazele din Istorie.... La recitirea textului, e surprinzătoare întreţeserea frazelor cu pricina, monumentalizate de posteritate ("sîntem ad