În zorii zilei, abia trezit din somn, încă buimac, locatarul observă că peste patul său se apleacă un individ necunoscut, care a pătruns prin efracţie în apartament. Voind să protesteze, zăreşte în odaia vecină o altă persoană care îi barează trecerea şi îi declară că trebuie să se supună comenzilor fără murmure deoarece e arestat. În mod ciudat, însă, cei doi intruşi, siguri pe ei, nu poartă uniformă de poliţişti şi nici nu se grăbesc să-l transporte într-o celulă a unei închisori. Cu o percheziţie şi o punere sub pază la domiciliu începe romanul celebru Procesul de Franz Kafka. Şi episoadele următoare se petrec în aceiaşi parametri de joncţiune a realului cu imaginarul, într-un ţesut de nedesfăcut. Înştiinţat că va fi judecat, eroul angajează după pertractări sinuoase un avocat, primeşte convocarea în faţa unui tribunal, care însă nu e cel ştiut, oficial, ci revendică pentru desfăşurare întruniri semiclandestine în subterane. Fără ca vina sa, ce pare gravă, să fie definită, el e dator, ca să se poată apăra, să-şi bată capul singur pentru a stabili ce i se impută. Evenimentele se precipită, tonul naraţiunii reflectă accentuarea dramatismului, cercul se strînge implacabil. În derularea epică frontiera nu e voit tranşantă, descripţia diurnă, extrem de palpabilă şi captivantă implică mereu şi o dîră de fantastic, insinuat firesc. Ridicarea spre fabulaţia alegorică a fost tratată în roman cu precizia detaliului concret, ca şi cum ar fi o parte a verosimilului.

O anume îndoială asupra cadrului a fost întreţinută din start, căci s-ar putea presupune că şi deşteptarea în dimineaţa respectivă şi intrarea abruptă în coşmarul procesului ce a urmat, cu nimic prevăzut anterior, reprezintă poate o iluzie, provenită din confuzia factorului receptor. Nu e exclusă eventualitatea că Josef K. se află mai departe sub imperiul reveriei şi visează doar că a visat. Pe o ambi