Că scriitorii interbelici au fost, statistic vorbind, misogini nu încape îndoială. De la Arghezi la Călinescu, de la Victor Ion Popa la Iorga sau chiar de la azi uitaţii Paul B. Marian şi Tudor Teodorescu Branişte la încă de atunci celebrul Eugen Ionescu, floarea literelor române, masculină în esenţă, a acceptat foarte greu alternativa condeiului feminin. Performanţa Hortensiei Papadat-Bengescu nu este aceea de a fi scris şi publicat într-o lume a bărbaţilor, ci de a fi obţinut o recunoaştere categorică şi de durată. După ce a fost întîmpinată ca "altfel", a fost acceptată ca o egală şi uneori respinsă ca o egală, ceea ce e chiar mai greu. în presa anilor '30 ai secolului trecut apar destule nume de scriitoare din generaţii diferite: Sarina Cassavan, Anişoara Odeanu, Coca Farago, Sanda Movilă, Otilia Ghibu, Claudia Millian, Aida Vrioni, Lucia Demetrius, Henriette Yvonne Stahl etc. Cu excepţia ultimelor două, care, oricum, n-au ajuns la clasicizare ca Hortensia Papadat-Bengescu, celelalte nume sînt cunoscute doar specialiştilor. Impunerea "doamnei Bengescu" are mai multe explicaţii.
Pentru muzică am avut ceea ce se cheamă un talent neizbutit, am descifrat-o cu uşurinţă mare în dauna studiului lent, al atingerii fiecărei clape; am înţeles lacuna şi am renunţat treptat /.../ Am rămas cu scrisul meu! (H. Papadat-Bengescu, însemnare din jurnal)
Un atu esenţial, îndeobşte trecut cu vederea este, exact ca la Arghezi, debutul editorial în deplină maturitate, la aproape 43 de ani. Cu excepţia lui Ibrăileanu şi Paul Zarifopol, toţi scriitorii interbelici, fie ei critici, prozatori sau poeţi sînt mai tineri decît ea, mulţi cu un sfert de secol, unii chiar cu trei-patru decenii. Şi pe E. Lovinescu, Hortensia Papadat-Bengescu îl depăşeşete ca vîrstă cu 5 ani. Biologic, scriitoarea impusă între războaie se situează ceva mai aproape de generaţia lu