O agreabilă surpriză ne-a produs cartea avînd ca obiect, aşa cum îi indică titlul, Comicul comentariului călinescian, scrisă de Valentin Ionescu (n. 1944), profesor şi gazetar, actualmente stabilit la Sibiu. Fără pedanterie, cu o remarcabilă stringenţă a observaţiilor şi fluenţă stilistică, autorul dezvoltă o idee propusă iniţial, de nu ne-nşelăm, de către I. Negoiţescu şi reluată de S. Damian. Conform celui dintîi, "vocaţia fundamentală" a Divinului critic de-a considera lumea (în care cuprinde şi persoana sa) stă "sub specia comicului", corelîndu-se cu "inaptitudinea pentru tragic (la Gogol, comicul e tragic)". Putem presupune că e la mijloc o reacţie împotriva spaimei de Univers, o spaimă învinsă, după cum ar spune Mihail Bahtin, prin rîs. Adică o eliberare mai mult ori mai puţin izbutită (căci un reziduu de tragism persistă), prin amoralism, versatilitate, exagerare, printr-un estetism "funciar şi absolutizant", exploziv, avînd o alură de act gratuit, gidian. Conştient că produce uimire, contrarietate şi, nu mai puţin, hilaritate prin comportamentul său neconvenţuional, G. Călinescu a fost neîndoios un personaj comic, într-un dublu înţeles: ca emiţător al comicului şi ca obiect al acestuia. Sau, în termenii lui Nicolai Hartmann, atît un "om umoristic", de care nu se rîde, ci cu care se rîde de altceva, cît şi un "om comic", de care se rîde, identic cu măscăriciul care, prin definiţie, nu-şi cruţă nici propria persoană, disociat de ironist, încă în Ethika Nikomacheia a lui Aristotel. Să precizăm că, la Divinul critic, cele două ipostaze nu sînt suficient delimitate, interferîndu-se adesea în cadrul propensiunii sale către spectacol (propensiune presupunînd, pe de o parte, a da un spectacol, iar pe de altă parte a se da în spectacol!): "După o suficientă verificare a faptului că denominaţiile şi consideraţiile lui şocante sînt urmate, în general, de un amuzam