Ultimul sihastru din Muntii Neamtului- Stingheriti de viitura turistica revarsata spre manastiri, multi calugari iau drumul pribegiei in munte. Plin de nevointe si piedici, drumul spre Dumnezeu are nevoie de liniste si de singuratate -. Printr-o intamplare neasteptata, acum doua ierni l-am cunoscut...

Ultimul sihastru din Muntii Neamtului- Stingheriti de viitura turistica revarsata spre manastiri, multi calugari iau drumul pribegiei in munte. Plin de nevointe si piedici, drumul spre Dumnezeu are nevoie de liniste si de singuratate -

Printr-o intamplare neasteptata, acum doua ierni l-am cunoscut pe ultimul sihastru din padurile Secului. Pornisem spre Muntii Neamtului sa caut ruinele stravechiului Schit Nifon, care musteau de povesti si mistere. Stiam, din zvonuri, ca e un loc iluzoriu, ca ramasitele acelea de ziduri bisericesti sunt legate printr-un blestem sa dispara din fata ochilor prea curiosi. Si intr-adevar, desi drumul era bine insotit de marcaje, de la o vreme potecile au inceput sa se incurce, innodandu-se intre ele ca un labirint. Varfurile brazilor seculari prinsesera sa se invarta in hore, padurea statea, parca, sa se prabuseasca asupra-mi, chemandu-ma din toate partile deodata, cu haotice ademeniri. Intr-un tarziu, m-am trezit intr-o poiana luminata de licarul plumburiu al zapezii, pasind, parca, spre alte lumi. Dar nu eram singur: un barbat urias, cu barba si plete negre, statea in fata unui bordei sapat in pamant. Ce cauta in acele pustietati? Dupa vesmantul cenusiu si saracacios, parea calugar. Dar atunci de ce locuia in padure, si nu in obstea bogata a monahilor de la Secu, falnica manastire aflata la poala muntelui? Temator si sfios, i-am spus ca m-am ratacit si l-am rugat sa-mi arate drumul spre Schitul Nifon. Fara a rosti un cuvant, mi-a facut semn cu capul, pierzandu-se pe intunecimea potecii. Pe urmele lui, incercand s