•Din punctul de vedere al reprezentantilor sindicatului, demiterea lui Petru Garlea nu este solutia care va salva situatia economica a societatii
Sindicalistii de la RATC considera ca demiterea directorului regiei, Petru Garlea, nu reprezinta o solutie in rezolvarea problemelor de aici.
In prezent, RATC este una din societatile care are cele mai mari datorii catre stat, valoarea acestora cifrandu-se la aproximativ 25 miliarde de lei. Evolutia situatiei economice a societatii este greu de prevazut, deoarece aceasta se confrunta cu o multitudine de probleme generate, pe de o parte, din interiorul acesteia, si anume cu lipsuri materiale generate de intretinerea unui parc de mijloace de transport "obosite", care necesita investirea periodica de sume de bani in reparatii. Pe de alta parte, este cunoscuta starea morala a salariatilor care asteapta negocierea contractului colectiv de munca. Nu sunt de neglijat nici zvonurile referitoare la schimbarea directorului si scindarea RATC in doua societati, dintre care una se va ocupa de transportul electric si o alta de transporturile auto. Mai mentionam ca intarzie fondurile de la bugetul local, care se cifreaza la 35 de miliarde de lei, din care 17 miliarde pentru gratuitati si 18 miliarde pentru handicapati.
In ceea ce privste contractul colectiv de munca, liderul de sindicat Vasile Sandu se arata increzator, manifestandu-si speranta ca acesta se va face in cel mai scurt timp. "Sunt sigur ca problema contractului colectiv de munca va fi solutionata dupa data de 10 martie, cand va avea loc o prima intrevedere la nivel de ramura", a declarat acesta.
Insa schimbarea directorului societatii, care a fost propusa spre discutare de primarul Constantin Simirad, a ramas in aer. La sedinta de ieri a Consiliului Local aceasta nu a fost pusa in discutie, fiind amanata pentru urmatoarea sedinta de consi