Teatrul National Cluj - Leonce si Lena de Georg Buchner. Cu: Emanuel Petran, Viorica Mischilea, Ruslan Barlea, Ovidiu Crisan, Carmen Culcer, Stelian Rosian. Regia artistica si scenografia: Radu Tempea.
La intrare, te intimpina niste indivizi costumati in rosu (gluga plus pelerina lunga), desculti (brrr, e iarna inca) si cu masti pe fata. Masti cu ochi oblici (oarece conotatii orientale se intentioneaza), decupate din oglinzi, in care spectatorul isi vede, brusc, mutra. Idee salutara, din pacate nu indeajuns exploatata. Mastile-oglinzi te conduc in pintecul teatrului, te invita sa te asezi si sa astepti, cuminte, sa inceapa spectacolul cu Leonce si Lena, o piesa scrisa de Georg Buchner in l836, la numai 23 de ani (dupa ce scrisese, deja, prea cunoscutele Moartea lui Danton si Woyzeck) si care, dupa cum bine stie toata lumea, a murit un an mai tirziu, intrerupind o cariera ce se anunta de exceptie. Si apare micutul print Leonce, interpretat de Emanuel Petran (alintat, bovaric, de catre apropiati cu diminutivul Ema), discret rujat si-mbujorat, cu miscari bine studiate si usor efeminate, care ar vrea sa se insoare c-o printesa oarecare. In jurul sau topaie, plastic, si cinta prietenul Valerio (Ruslan Barlea), si el rujat vag, cu ochi rimelati, aluzionind cum ca, uneori, compania baietilor i-ar fi mai draga, dar e doar o inducere-n eroare, o derutare voita, el iubeste vinurile, femeile si hanurile deocheate, de aia i se aprind talpile cind o zareste pe ochioasa Rosetta (Carmen Culcer), servanta cu nasul cirn, cu ris superb si forme dodoloate ca o piinisoara rumena din care-ti vine sa musti, daca-ti permite dantura. Si intra in spatiul scenic si decrepitul Rege (Ovidiu Crisan), habauc si tembelus, chinuindu-se a-si viri, din cind in cind, capul patrat in coroana ce atirna, maiestos, pe la mijlocul scenei si care se misca, ba in sus, ba in jos, imprimind person
