Dupa rodaj
Cu timpul, viata intr-o redactie (ca si - fireste - in oricare alt loc de munca) se asaza. Asa si la noi: dupa iuresul inceputului si dupa marile eforturi din primul an de aparitie, mica noastra echipa s-a rodat si am inceput - de pilda - sa nu mai lucram in week end-uri! Punerea in pagini a grosului revistei, vinerea, nu mai panicheaza pe nimeni. Fiecare s-a obisnuit sa vina in redactie in functie de rolul pe care-l are de jucat, in functie de operatiunile in curs (pregatire a materiei, scanari, constructie a paginilor, redactare de informatii si alte „petice“, corecturi). Desfasurat in trepte, programul zilei s-a lungit firesc pina spre miezul noptii, dupa care nu ne mai vedem pina luni. Atunci - la fel - ne agitam cu multele care sint inca de facut pina dupa-amiaza tirziu, spre seara, cind trimitem revista la tipografie. Martea e „relas“, miercurea incepe lucrul la Agenda culturala a saptaminii urmatoare si preparam o parte din „marfa“ pe care o vom pagina peste doua zile, joi incepe culegerea textelor care nu ne vin prin Internet sau pe dischete, apoi se face din nou vineri si construim urmatorul numar de revista, care va aparea marti. Ciclu complet.
Vazut dinauntru, din interiorul „masinariei“ redactionale, cam asa a aratat pentru noi anul al doilea al Observatorului cultural: lucrurile s-au rodat, s-au asezat, angrenajul functioneaza, cu mult efort (pentru ca facem o revista pentru care ar cam trebui o echipa macar de doua-trei ori mai numeroasa!), dar totusi cu un anumit calm rutinier, necesar si pretios. Mai avem - din fericire - destul pina sa ne piara cheful si locul sa i-l ia uzura, ritmul inertial, mecanica stereotipiilor gazetaresti. Nu implinim acum decit doi ani!
Ecouri de tot felul
Ca si in primul nostru an de aparitie, n-avem a ne plinge de indiferenta cititorilor. Am recoltat in continuare