Interpretează Anca Sigartău
S-a răspîndit ca dintr-o întîmplare
Rugină peste apa sclipitoare
Şi nu mai ştiu ce-i flutur supt de-o floare
Praf de tocilă-a adormit pe lucruri
Tot răvăşind marfare hălţi buclucuri
Gigante mure giugiulite-n ruguri
Şi greu mirositor melcul boleşte
Împotmolit în aerul ce-mi creşte
Din brusturii smintiţi pîn'la fereştre
Ci eu rîvnesc să-mi cazi la preş de seară
Iubito caldă-n şold şi-n subsuoară
Şi-n gură cu saliva legendară
Şi să-mi împingi cu sfîrcurile negre
Pe pagini pîrjolite-n clăi de veghe
Gîndul pios al mlaştinii integre
Interpretează Anca Sigartău
S-a răspîndit ca dintr-o întîmplare
Rugină peste apa sclipitoare
Şi nu mai ştiu ce-i flutur supt de-o floare
Praf de tocilă-a adormit pe lucruri
Tot răvăşind marfare hălţi buclucuri
Gigante mure giugiulite-n ruguri
Şi greu mirositor melcul boleşte
Împotmolit în aerul ce-mi creşte
Din brusturii smintiţi pîn'la fereştre
Ci eu rîvnesc să-mi cazi la preş de seară
Iubito caldă-n şold şi-n subsuoară
Şi-n gură cu saliva legendară
Şi să-mi împingi cu sfîrcurile negre
Pe pagini pîrjolite-n clăi de veghe
Gîndul pios al mlaştinii integre