De cîţiva ani încoace, portretul lui Ceauşescu apare la aproape orice miting sindical mai măricel. Portretul cu ramă şi coadă rămas de la marile adunări populare de pe vremuri, nu copii xeroxate şi mărite la nervi. Asta spune ceva despre sindicatele care ies la defilare cu Ceauşescu între rînduri.

Dar în această exasperare a sindicaliştilor care nu mai ştiu cui să se adreseze trebuie citită nu dorinţa de a vedea ceauşismul revenit în România, ci o tot mai limpede neîncredere în promisiunile politicienilor.

Alegerile din '96 au fost cîştigate după promisiuni demagogice. În 2000, actualul partid de guvernămînt a recîştigat puterea promiţînd mai mult decît putea oferi şi mai ales asigurînd sindicatele de tot felul că s-a terminat cu experimentele cederiste.

Tot mai lipsiţi de putere, baronii marilor centrale sindicale au mizat în majoritate la alegerile din 2000 pe actualul partid de guvernămînt. Sindicalistul de rînd aştepta ca după alegeri să nu mai aibă probleme nici cu privatizarea, nici cu salariul şi, în general, să fie scutit de "experimentele" din precedenta guvernare.

Cu ani în urmă, atunci cînd marile centrale sindicale puteau scoate pe stradă zeci de mii de oameni, n-ai fi putut vedea portretul lui Ceauşescu la aceste mitinguri. Acum, una sau alta dintre aceste centrale îşi inflamează muşchii agăţîndu-se de cîte un miting de fabrică sau lipindu-se de vreun miting precum cel al transportatorilor şi taximetriştilor.

Speranţa baronilor centralelor sindicale că revenirea la putere a PDSR-ului îi va ajuta să-şi recapete propria lor putere în rîndurile sindicaliştilor se dovedeşte o primejdioasă iluzie. Astfel că una dintre aceste centrale, Blocul Naţional Sindical, nu se mai mulţumeşte să se certe chipurile cu Puterea, ci vrea să dea în judecată şi Fondul Monetar Internaţional. Ideea e ridicolă, dar ea spune multe despre li