Ştiţi cine e Manuel dos Santos Lima? Nimeni nu ştie, deşi el mi se pare a fi unul dintre cele mai interesante personaje contemporane.
Într-o "nouă revistă" cum este începînd cu acest număr revista noastră, Scrisorile portugheze îmbracă şi ele haină nouă, aplecîndu-se asupra unor zone de portugalitate pînă acum neglijate sau ignorate: cum ar fi de exemplu Angola.
Nu există, în onomastica portugheză, denominaţie mai banală şi mai ternă decît Manuel dos Santos Lima, nume de mic burghez, de paşnic funcţionar subaltern. În cazul nostru însă, numeşte o fiinţă remarcabilă.
Închipuiţi-vă un copil negru născut pe la mijlocul anilor '30 într-un mic orăşel din Angola - colonie portugheză, în acea vreme; şansele lui de a ieşi din umilitatea lumii unde văzuse lumina zilei erau practic inexistente. Dar băieţelul se dovedise, intelectual vorbind, dotat în mod cu totul excepţional; iar cînd această dotare neobişnuită a început să fie vizibilă pentru toată lumea, soarta l-a împins în sus, pînă acolo unde nimeni din familia, din orăşelul ori din regiunea lui nu îndrăznise vreodată să viseze.
A fost primul elev negru la şcoala elementară a albilor; primul copil de culoare care a intrat în liceul din oraş; a venit singur la Lisabona, la vîrsta de doisprezece ani, fără alt ajutor decît propria-i inteligenţă şi putere de muncă; a terminat unul dintre cele mai bune licee portugheze, Liceul "Camões" din Lisabona, apoi Facultăţile de Drept şi de Litere, întreţinîndu-se singur, dînd meditaţii particulare. În fine, a fost unul dintre primii negri ce a îmbrăcat uniforma de ofiţer portughez. Dar, după aceea, viaţa lui a luat alt curs...
Sedus de "aerul timpului" la începutul anilor '60, adică de marxismul ce adia atunci pentru africani ca un parfum euforizant, Manuel dos Santos Lima se transformă într-unul dintre organizatorii mişcării angolane de luptă p