Mallarmé afirmă că dansatoarea nu este o femeie care dansează: în primul rînd, pentru că nu e femeie, în al doilea rînd, pentru că nu dansează. Paul Valéry reia în Degas, danse, dessin gîndul fulgurant al lui Mallarmé, relevîndu-i, dincolo de profunzime, veracitatea. Aduce, ca dovadă, mişcările meduzei, "această fiinţă translucidă şi senzitivă, cu cărnuri iritabile de sticlă, dom de mătase flotantă, la fel de fluidă ca şi fluidul masiv care o apasă". Meduza, dansatoare absolută, n-are membre, căci e doar membrană, n-are sex, căci este toată sex, n-are nevoie de sprijin, căci îi ajunge mediul inform, în care trimite undele variabile ale dorinţei. A treia gală extraordinară a dansului din cadrul programului DANS la ODEON, coordonat de Răzvan Mazilu, a fost gîndită de Sergiu Anghel, pornind de la meduza lui Valéry. În spectacol, meduza este Elvira Deatcu, îmbrăcată pe îndelete de Gelu Niţu în voaluri suprapuse, alcătuind o rochie "din buze decupate". Cuplul de actori leagă "numerele" printr-un comentariu participativ, care dă impulsul dezlănţuirii dansului, fiind primum in causando, ultimum in causato. Spectacolul a fost marcat de personalitatea lui Sergiu Anghel, coregraf care ştie să treacă dincolo de coregrafie, ajungînd în teritoriul mentalului. Pentru această seară, a recurs la compozitori de mare popularitate, ca Leonard Cohen, Goran Bregovic, Mahalia Jackson, pe care i-a alăturat unora dintre favoriţii săi mai sofisticaţi, ca Loreena McKennitt, Mahavishnu şi Toby Twining. Cu lucid autocontrol, a evitat soluţiile coregrafice care se impun cu forţa evidenţei. Dance me, după Cohen, nu este un pas-de-deux, ci o versiune de ansamblu, atent spaţializată. În Exuvial, pe muzică de Toby Twining, introduce accente groteşti. În Jocuri triste (Mahavishnu), Etno I (Bregovic) şi Telur (Loreena McKennitt), recurge la o repetitivitate învăluitoare, cu bun impact psihic.