convorbire cu jurnalistul

Cătălin TOLONTAN,

redactor-şef, "Pro Sport" Strigătul care a făcut să vibreze Capitala într-o neuitată noapte din 1986 suna uimitor, ca o contradicţie: fericiţi de victoria meciului de la Sevilla mii de bucureşteni ieşiseră pe străzi şi scandau "Ceauşescu-Ducadam". Ce legătură putea fi între numele conducătorului statului şi cel al extraordinarului portar care adusese gloria echipei noastre de fotbal? Nici una - dacă uităm acel timp. Pătimaşii suporteri de-atunci ştiau însă bine pe ce lume trăiesc: în plin cult al personalităţii ar fi fost imposibil să răsune pe străzi cu atîta amploare alt nume decît cel al Eroului între eroi, aşa că spre a sărbători nestingheriţi meritul cuiva, puneau pentru orice eventualitate şi o "pilă". Dar, în general, sportul reprezenta o zonă în care meritul se impunea de la sine şi putea fi apreciat cu ochiul liber. Reconfortantă senzaţie într-o lume plină de "înlocuitori"! Cînd ni se vorbea despre succesele ştiinţifice ale Savantei de renume mondial, totul stîrnea îndoială, dar cînd Nadia Comăneci urca pe bîrnă, acolo evolua chiar Nadia Comăneci, nimeni altcineva. Într-un fel, recunoaşterea nemijlocită a meritului sporeşte încrederea în realitate. Cu totul îndreptăţite, deci, mirarea şi tristeţea admiratorilor sportului care se întreabă adeseori cum într-o lume ce presupune valoare şi fair-play, pot să pătrundă pilele, complicităţile, combinaţiile dubioase, criteriile contestabile?

Aura unui cuvînt Există astăzi o imagine mai exactă despre valoarea meritului? Nu tocmai. Îmi amintesc de o experienţă personală de acum cîţiva ani, cînd am lucrat la nişte ziare locale, trimis în provincie de Media Pro. La un moment dat a venit o doamnă să se angajeze - de regulă, trebuia să stăm de vorbă cu toţi solicitanţii - iar discuţia a durat ceva mai mult, prelungită artificial de doamna respectivă cu nişte