Dacă facem pur şi simplu lista preferinţelor şi antipatiilor literare ale lui Nabokov, ne e greu să descoperim criteriile după care se ghidează. Lucrurile se mai limpezesc doar atunci cînd scriitorul îşi justifică opţiunile, însă sînt destule situaţii cînd nume celebre sînt expediate, fără menajamente şi fără explicaţii, în categoria "nulităţi". În faza lui "rusească" (Nabokov înţelege prin asta copilăria şi adolescenţa), lecturile preferate erau Wells, Poe, Browning, Keats, Flaubert, Rimbaud, Cehov, Tolstoi, Blok, Jules Verne, Conan Doyle, Kipling, Wilde. Dintre ei, Wells rămîne, în ochii lui Nabokov, "un mare artist", elogiul fiind oarecum temperat de precizarea că nu intră în discuţie greoaiele lui meditaţiuni sociologice. În perioada europeană, adică între 20 şi 40 de ani, Nabokov citeşte pe Joyce, Proust, Puşkin. Alţi autori admiraţi - Sterne, Melville, Hawthorne. Anna Karenina e "capodopera majoră a literaturii secolului al XIX-lea", urmată îndeaproape de Moartea lui Ivan Ilici. Unui jurnalist care îl tot întreabă ce părere are despre cîţiva scriitori la modă în anii '60, Nabokov îi răspunde că îl preferă pe belgianul Franz Hellens, complet necunoscut în Statele Unite. Admiră pe Queneau, cel din Zazie în metro şi mai ales din Exerciţii de stil, această din urmă carte fiind caracterizată drept "o capodoperă palpitantă", "una din cele mai minunate naraţiuni din literatura franceză" (cunoscătorii vor aprecia umorul lui Nabokov, deoarece Exerciţiile de stil sînt, poate, "palpitante" la nivelul scriiturii, dar în nici un caz la acela al naraţiunii, ele simulînd, de fapt, povestirea unui episod total insignifiant). Dintre americani, cei mai buni ar fi, de departe, Salinger şi Updike. "Clasamentul" capodoperelor secolului XX arată astfel: pe locul întîi, Ulysse al lui Joyce, urmat - în ordine - de Metamorfoza lui Kafka, Sankt-Petersburg de Belîi şi În căutarea