Mai întîi, mulţumiri cititorilor Dilemei pentru scrisorile-răspuns la un articol mai vechi - e vorba de "Familie mare, sărăcie curată". Cel puţin trei persoane au fost suficient de enervate ori mişcate de biata mea lucrare încît să se îndrepte spre tastatură, în apărarea sărăcimii şi a dreptului ei de a face copii. Pe care nici nu l-am negat. De altfel, e uşor de observat (recomand colecţia online a Dilemei) că n-am obiceiul să ofer soluţii, întrucît cred ca Ţara Românească plăteşte suficent de multe minţi luminate pentru asta, oameni cu mult mai competenţi decît mine în trasarea de sarcini. Ceea ce am dorit a fost să arunc în dezbatere cîteva ipoteze care lipsesc din dezbaterea noastră publică (ori privată...). Una dintre ele este pur biologică - anume că un principiu darwinian, "supravieţuirea celui mai adaptat", nu se mai aplică în colectivităţile umane. Nu sînt primul care face această constatare - dl Malthus cred c-a ieşit cu ideea asta pe piaţă primul (şi-a fost combătut de ştiinţa oficială sovietică vreo 30 de ani, pînă la plictiseală). Acum, sigur că una dintre acuzaţiile din scrisori este cea de rasism - varietatea nazistă - şi asta deoarece aş fi sugerat diferenţe fizice între copiii săracilor şi ai celor bogaţi. M-am documentat şi pot spune că am greşit: copiii crescuţi cu cartofi n-au capul mai mic decît cei crescuţi cu musli şi Chocapic cu lapte. Asta nu exclude însă diferenţe subtile la nivel celular, ori fizic (aţi auzit de rahitism...?), dar nu asta era esenţialul. Ci faptul că în comunităţile umane, succesul (deci şi inteligenţa, că n-om fi toţi sportivi) nu mai e răsplătit cu mai mulţi urmaşi, ci cu mai puţini. În vreme ce inadaptarea şi slaba performanţă intelectuală nu exclud o familie numeroasă. N-am propus o soluţie, pentru că nu sînt sigur că e neapărat o problemă: iar dacă dumneavoastră vi se pare în regulă, aveţi tot dreptul. Dar de ai