În lumea mea eu stăpînesc petele. De culoare. În lumea reală, lucrurile stau puţin diferit (de lumea mea) dar cui îi pasă? Policolor pentru lumea mea color! Dacă mă uit urît şi fix la un măr verde, se face albastru. Dacă stau pe canapea şi citesc şi, la o adică, trag mîţa de coadă, se face verde (mîţa) şi nimeni nu moare de plictiseală. Şi nici măcar nu sînt mic şi (pardon!) verde, ci un individ obişnuit cu ochii lipiţi de televizor în pauze de publicitate. Şi îmi amintesc de o reclamă în care pepenele era pătrat şi sticla de Coca-Cola cu totul altfel, şi toate astea făceau bine la ochi şi imaginaţie şi mai fac şi astăzi: vindecă de stereotipii (chestii virale, cu transmitere în masă, probabil mici şi verzi). Uşor tautologică în ceea ce priveşte sloganul, reclama

pentru Policolor este, poate, a doua, în ordine cronologică (şi nu numai), care se impune pe piaţa românească invitînd la violarea clişeelor vizuale. Prima (din păcate, produsul a rămas în umbră) recurgea la spargerea codului prin transgresarea formei. Policolor urmează acelaşi procedeu dar, cum era şi firesc, în ceea ce priveşte culoarea. Foarte bine, tot aşa! Cum se aude (după revista Ad Maker) că, în 2001, liderii în depăşirea bugetelor alocate publicităţii autohtone s-au situat în zona telefoniei mobile, a producătorilor de bere şi a detergenţilor, pentru ca viaţa în faţa televizorului să devină mai suportabilă, aşteptăm, în 2002, o a treia reclamă care, conform reţetei mai sus amintite, să violeze prejudecăţile despre cum trebuie făcută publicitatea la detergenţi. Dacă tot sînt bani... Alice POPESCU

În lumea mea eu stăpînesc petele. De culoare. În lumea reală, lucrurile stau puţin diferit (de lumea mea) dar cui îi pasă? Policolor pentru lumea mea color! Dacă mă uit urît şi fix la un măr verde, se face albastru. Dacă stau pe canapea şi citesc şi, la o adică, trag mîţa de coadă, se face