Cine să ne unească?! Trebnicii şi apaticii. Ce-i un apatic ştie toată lumea, în urmă cu cîţiva ani, Dilema a dedicat un număr întreg apatiei. Acolo, eu pretindeam că apatia strică omenia, între timp m-am răzgîndit. Acum cred că apaticul este un ins mai amorţit pe care, dacă îl încălzeşti la piept sau îi strigi "bau" la ureche, poţi să-l recuperezi. Trebnicii sînt oameni de treabă. Sintagma "femei trebnice" am auzit-o de la Oana Bârna. De ce trebuie să se unească trebnicii şi apaticii? Pentru simplul motiv că sînt complementari, dintr-un neliniştit uorcăholic (aşa s-ar scrie pe româneşte) şi un apatic poate să rezulte un tandem normal. Unde se pot întîlni? La Muzeul Ţăranului Român unde, din decembrie, primele trei sîmbete din lună între 11,30 şi 13,00, se întîmplă ceva despre care merită să povestesc. A treia săptămînă din luna februarie, de pildă, s-au strîns vreo douăzeci şi cinci de trebnici să pună de un proiect. Spune unul una, zice altul alta, propun eu să facem o arhivă de mărturii despre anii '80 şi în cîteva luni să scriem o carte cu viaţa cotidiană din acele vremuri la Bucureşti. Notăm toţi cuvinte-cheie: butelie, raţie, condens, coadă, minciună şi aşa mai departe. Notează şi o tînără reporteră de la un canal de televiziune, venită să filmeze ce facem noi. Ne jurăm credinţă şi ne propunem să lucrăm cît putem mai mult pînă pe 16 martie. Habar n-am ce o să iasă, ce ştiu sigur este că o parte din tineri sînt cu adevărat motivaţi. Oricine are chef să ni se alăture să vină sau să ne scrie. Colecţionăm şi scrisori, memorii, procese-verbale, fotografii din epocă. De pildă, eu nu pot să-mi iert faptul că am aruncat chiar anul trecut o sancţiune scrisă, primită în 1988 pentru vina de a fi stat în timpul orelor de program la o coadă pentru cîrnaţi. Cu adevărat semnificativă a fost pentru mine sîmbăta apaticilor din 2 martie. Fanfara Poarta Raiului a venit spec