Partidul România Mare a depus o moţiune simplă la Senat indignat că Adrian Năstase şi Viktor Orban au semnat, în decembrie 2001, un protocol privind aplicarea în România a legii statutului maghiarilor din afara Ungariei. Pentru cei care nu au urmărit atent actualitatea şi au pierdut din vedere evenimentul în vîltoarea sărbătorilor de iarnă, probabil că a părut destul de ciudată liniştea care s-a lăsat după cearta lungă şi aprigă dintre cele două guverne. Pe neaşteptate, vizita la Budapesta a şefului executivului român a dus la un compromis din care Adrian Năstase a avut doar de cîştigat şi Viktor Orban doar de pierdut. Premierul român a cîştigat pentru că prelungirea unui conflict extern pe perioadă lungă risca să aducă în faţa lumii două state neserioase care se ceartă la nesfîrşit, escaladarea acuzelor reciproce putea duce la acţiuni pripite şi la inflamarea aripii dure din PSD, putea să arunce în aer colaborarea cu UDMR necesară guvernului şi pentru liniştea internă şi pentru imaginea externă. Dacă Viktor Orban îşi menţinea linia dură, oficialii români se vedeau puşi în faţa faptului împlinit. Concret vorbind, nu existau mijloace democratice necesare pentru a-i opri pe maghiarii de aici să profite de avantajele acestei legi. Deşi ideea unor legitimaţii de maghiari este destul de greu de digerat, guvernul român democratic nu putea împiedica un ONG, făcut ad-hoc la nevoie, să distribuie nişte hîrtii ştampilate şi cu poză. Practic, guvernul risca să pară un culturist nervos, care îşi arată muşchii, dar nu poate împiedica faptic aplicarea legii, deşi ţipă în gura mare că nu va accepta acest lucru. În plus, după insistenţe pe lîngă Uniunea Europeană şi alte foruri vestice, guvernul român nu a obţinut ceea ce dorea: o condamnare clară, fără echivoc, a legii maghiare şi o cerere de retragere. A obţinut doar critici, nici acelea foarte vehemente, iar oficialii euro