Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rinocerizarea opoziţiei democratice

Publicat in Dilema Veche, vineri 1 martie 2002 ·

Partidul România Mare a depus o moţiune simplă la Senat indignat că Adrian Năstase şi Viktor Orban au semnat, în decembrie 2001, un protocol privind aplicarea în România a legii statutului maghiarilor din afara Ungariei. Pentru cei care nu au urmărit atent actualitatea şi au pierdut din vedere evenimentul în vîltoarea sărbătorilor de iarnă, probabil că a părut destul de ciudată liniştea care s-a lăsat după cearta lungă şi aprigă dintre cele două guverne. Pe neaşteptate, vizita la Budapesta a şefului executivului român a dus la un compromis din care Adrian Năstase a avut doar de cîştigat şi Viktor Orban doar de pierdut. Premierul român a cîştigat pentru că prelungirea unui conflict extern pe perioadă lungă risca să aducă în faţa lumii două state neserioase care se ceartă la nesfîrşit, escaladarea acuzelor reciproce putea duce la acţiuni pripite şi la inflamarea aripii dure din PSD, putea să arunce în aer colaborarea cu UDMR necesară guvernului şi pentru liniştea internă şi pentru imaginea externă. Dacă Viktor Orban îşi menţinea linia dură, oficialii români se vedeau puşi în faţa faptului împlinit. Concret vorbind, nu existau mijloace democratice necesare pentru a-i opri pe maghiarii de aici să profite de avantajele acestei legi. Deşi ideea unor legitimaţii de maghiari este destul de greu de digerat, guvernul român democratic nu putea împiedica un ONG, făcut ad-hoc la nevoie, să distribuie nişte hîrtii ştampilate şi cu poză. Practic, guvernul risca să pară un culturist nervos, care îşi arată muşchii, dar nu poate împiedica faptic aplicarea legii, deşi ţipă în gura mare că nu va accepta acest lucru. În plus, după insistenţe pe lîngă Uniunea Europeană şi alte foruri vestice, guvernul român nu a obţinut ceea ce dorea: o condamnare clară, fără echivoc, a legii maghiare şi o cerere de retragere. A obţinut doar critici, nici acelea foarte vehemente, iar oficialii euro

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 52 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 15 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°