Prietenul lui Paddington (Michael Bond, Un urs pe nume Paddington, RAO, 2001, traducere de Simona Neagu), domnul Gruber, patronul unui mic magazin cu de toate, consideră că nimic nu-i mai grozav decît un taifas la o brioşă şi o cacao cu lapte. Toate acestea se desfăşoară în afara magazinului, pentru că înăuntru nu mai e loc, magazinul fiind prea ticsit. De altfel, în romanele englezeşti pentru copii, magazinele, în special cele mici, îşi au rolul lor. În Mary Poppins (P.L. Travers, seria Mary Poppins, Ion Creangă, 1971, traducere de Ana Canarache) există un incredibil magazin de turtă dulce şi alte bunătăţi, care apare şi dispare. Relaţia lui Mary Poppins cu patroana şi cu fiicele ei este tot una personală. Aceeaşi tradiţie este continuată şi de mai recentul Harry Potter, în care ne putem bucura de lanţul de magazine cu "articole vrăjite" de pe Aleea Diagon. Ceva din mentalitatea anglo-saxonă asupra micului comerţ şi a vecinătăţii poate fi regăsită şi în relaţiile cumpărătorului neaoş cu vînzătorul pe care-l frecventează regulat. Evident, se creează o legătură mai mult sau mai puţin personală, ai cărei parametri pot evolua de la conversaţia de complezenţă la climax - a lua pe datorie. Vînzătorii pe care-i cunoşti de mult timp, şi care au rămas, în aceeaşi lungă perioadă, la un singur raion, avansează, treptat, la statutul nescris de specialişti şi sfătuitori. Se creează un soi de pseudo-relaţie profesională între vînzător şi client, în folosul liniştii şi al aparenţelor amîndurora. "Pseudo" pentru că, de fapt, pe mine, client grăbit şi cu gîndul la ale mele, nu mă interesează în mod real conversaţia vînzătorului. Este doar o convenţie necesară, pentru bunul mers înainte al relaţiei. Singurul lucru de care îmi pasă este că, tocmai datorită acestei pseudo-empatii, comersantul nu îmi va vinde ceva vechi. O bună

ilustrare a încîlcitului discurs de mai sus o