Non-lieux. Formula lui Marc Augé este inspirată: non-locuri, adică spaţii ce nu au nimic local în ele, ce nu pot fi localizate. Hoteluri, aeroporturi, săli de conferinţă, slide-uri, cocktail-uri, toate mi se amestecă în cap şi în simţuri, iar mîncarea din avionul care mă duce de la Londra la Budapesta are un teribil gust de déjà-vu - dacă se poate spune aşa. Cum ar putea fi altfel dacă în trei zile trebuie să schimbi trei "localuri" fără să ai timp - şi chef - să te readaptezi de fiecare dată ? Dar şi ce piaţă uriaşă pentru cei care pot vinde trans-local acelaşi lucru! După aceste cîteva zile în compania a tot felul de reprezentanţi ai Băncii Mondiale, UNPD, PHARE, ca să nu mai vorbesc de tinerii lupi din diferitele policy groups, încep să înţeleg însă şi complementul logic al mondializării mărfurilor: mondializarea cumpărătorilor. Mai exact, încep să întrevăd de-abia acum (spre ruşinea mea, o recunosc!) ce presupune aceasta. Şi aceasta presupune un lucru foarte simplu şi fundamental: dispariţia localului, mai exact a oricărei fidelităţi faţă de un trecut local. O persoană care pretinde să consume (adică, implicit, să trăiască) după cum e obişnuită, după cum "a apucat", după credinţele şi valorile sale "locale", nu mai este un cumpărător de bunuri mondiale, adică este o pierdere pentru economie. Desigur, dacă are bani, poate fi un rafinat, consumînd, de pildă, genuine Maramureş products. În acest tip de raţionalitate, un fundamentalist este un "rafinat" fără bani. "Dorinţa paricidului, regicidului sau deicidului, adică negarea originii sale, se află la baza culturii moderne. (Aceasta) pretinde a fi propria sa origine, inventează un spaţiu omogen desacralizat şi construieşte frontiera care avansează" - afirma în urmă cu cîţiva ani Ryuzu Hiyama. Din origine sacră (oricît de "construită" ar fi fost aceasta), trecutul devine memorie profană, eliberînd fidelităţil