Dacă toată lumea e de acord că meritul ca şi relaţiile au înţelesuri diferite în funcţie de vîrstă, gen, clasa socială şi nivelul de educaţie al individului, mai puţini acceptă că ele depind şi de... geografie. E limpede că, de pildă, o tînără femeie bogată şi insuficient educată din Nord va aprecia altfel meritul şi relaţiile decît un domn trecut prin viaţă, dar tot fără parale şi în zadar educat, din Sud. Hărnicia, seriozitatea, puterea de muncă, onestitatea, implicarea civică, spiritul sobru şi temeinic prin care se face carieră în Nord, sînt luate peste picior, şi pe bună dreptate, fiindcă nu aduc nici un folos pe însoritele noastre meleaguri, în plin "subconştient al Europei". Să fie la ei! În timp ce omul nordic, raţional, se încrede în propriile forţe şi nu se blamează decît pe sine pentru eşec sau succes limitat, cu cît înaintăm mai spre sud, succesul şi progresul sînt lăsate pe seama destinului şi a norocului, a evoluţiei astrelor şi, în cel mai bun caz, pe seama lui Dumnezeu. La noi, baza de "noroc" e aproape singurul merit. Nu degeaba, urarea cea mai frecventă rămîne: "Noroc!" Sigur că a prinde momentul potrivit, a te baza pe kairos, e un merit. Înseamnă vioiciune a spiritului, atenţie difuză la tot ce aduce foloase. Relaţiile care se dezvoltă pe meleagurile noastre (fiindcă, evident, cine are merite, are şi relaţii) sînt unele care se întemeiază pe surprinderea şansei. Oamenii cultivă tot soiul de relaţii, alandala, în ideea că iepurele sare el de undeva, însă nu se ştie de unde. Cu iaurt, cu gugoşele, se ţine trează simpatia tuturor celor care ar putea provoca "şansa". Consum mare de energie şi timp, relaţiile devin dominante. Lumea le cultivă în sine, ca, la nevoie, să aibă "de unde s-o apuce". Cînd, de fapt, meritul ar trebui să fie recunoscut ca atare şi, de pildă, un tînăr cu diplome şi atestate să fie îndată primit în audienţă de angajatori,