Tare aş fi vrut să analizez umorul băieţilor de la Ca$$a Loco, al căror serial (duminica, la PRO TV) a fost lansat ca o revoluţie - "cel mai nonconformist serial", ca o piatră de hotar - "primul sitcom românesc", sau, în termeni mai modeşti - "cel mai tare serial din istoria televiziunii". Dar există o problemă: nu l-am găsit. Adică am găsit serialul Ca$$a Loco (e greu de confundat cu serialele altora, pentru că al lor se intitulează chiar Ca$$a Loco), dar n-am găsit umorul Ca$$a Loco. M-am uitat cu atenţie: băieţii chiar făceau eforturi ca să-l producă, munceau. Am căutat produsul muncii. Mi-am notat glumele care provocau rîsetele cele mai isterice de pe banda sonoră. Le-am repetat în faţa oglinzii, încercînd să imit mimica, inflexiunile şi gesturile din original. De exemplu, atunci cînd li se spune să pună mîna pe carte şi tustrei pun mîna pe cel mai la îndemînă obiect care aduce, cît de cît, cu o carte; am făcut şi eu la fel. Am repetat glumele acelea, încercînd să le ajut cu propriile mele strîmbături şi intonaţii comice. Am repetat replica: "Vrei să dai la actorie cumva?" (ha-ha-ha). Replica: "V-a luat mama dracu'!" (ha-ha-ha-haaa). Replica: "Nu avem bani de chirie!" (aici nu pot să reproduc felul în care banda sonoră se strică de rîs). Replica: "Pentru că am auzit că stai numai în WC-uri, iar eu nu-mi dau întîlniri cu WC-uri!" (iha-iha-ha-ha). Replica: "N-o mai freca atîta!" (e vorba despre pîinea cu unt şi, dacă mi-am notat corect, replica aceasta declanşază un masiv hoo-hooh-haa-haah). Poanta cu vecina nimfomană, cu faţa însîngerată ("spartă" e epitetul folosit cu efecte comice miraculoase, iar priveliştea e prin ea însăşi atît de ilară încît mi-a afectat profesionalismul şi am uitat să notez numărul de ha-uri înregistrate pe bandă). Le-am repetat în fel şi chip - gîdilîndu-mă la subsuori, gîdilîndu-mă în tălpi, stînd în cap. I-am telefonat unui priete