A trecut ceva timp de la marea spaimă din 2000. Între timp, PRM a coborît în toate sondajele spre limita bazinului său electoral permanent. Dar realitatea produsă de acele alegeri a rămas: PRM este al doilea partid al ţării, cu grupuri parlamentare masive, mai mari decît ale PD şi PNL la un loc. De aici apare prima dilemă: ce ar trebui să facă aceste două partide aflate în opoziţie împreună cu formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor? Aliat cu UDMR, PSD are o majoritate confortabilă în Parlament. Singure, partidele democratice din opoziţie, oricît ar fi de vioaie, sînt neputincioase. În plus, sînt puţine temele pe care pot colabora cu PRM, iar cînd colaborează par suspecte. Pentru că PRM este un partid care se auto-izolează prin vehemenţa discursului său naţionalist, orice colaborare a democraţilor sau liberalilor cu acest partid îi asigură o legitimitate nemeritată, îl scoate din izolare, îl recunoaşte ca jucător normal în arena democraţiei. Ajungem astfel la dilema concretă, pe care o putem numi dilema "Emil Boc - Marcu Tudor". Cine sînt cele două personaje? Primul este vicepreşedinte al PD, unul dintre oamenii lui Traian Băsescu, tot mai mediatizat în ultima perioadă. Emil Boc face parte din noua ofertă a democraţilor, după retragerea mai mult sau mai puţin voluntară a vechilor baroni Duvăz, Berceanu, Sassu. Pentru că Traian Băsescu nu se află în Parlament, buricul democratic al naţiunii, Boc este cel care îi ţine locul, orchestrînd toate ieşirile spectaculoase ale democraţilor în arena parlamentară. Totodată s-a remarcat, alături de liberala Mona Muscă, drept cel mai vehement opozant al sinistrei legi a secretului de stat. La rîndul său, Marcu Tudor este fratele mai mic şi mai puţin spectaculos al celebrului Corneliu Vadim Tudor. Nu s-a remarcat pînă acum prin nimic, nici în bine nici în rău, ceea ce la un partid extremist poate fi de bine, pînă la u