Am fost rugat să proiectez o mînăstire ortodoxă la Zărneşti - fără bani, fireşte, întrucît nu sînt. Părintele Ionichie, viitorul stareţ şi cel care trudeşte acum la facerea din nimic a viitorului sfînt locaş, este un copil spelb, de douăzeci şi şase de ani, trimis acolo de mînăstirea sa. Deocamdată, stă - singur - în casa unui profesor zărneştean. Călugărul bate drumul pînă sub Piatra Craiului, în locul numit La chilii, de cîteva ori pe zi. Sînt kilometri buni, dar buni!, de mers. Pînă acum, nu văzusem decît fotografii cu locul, adică nimic. De data asta am luat şi cîţiva colegi tineri din programul de master care vor lucra efectiv la acest proiect în cadrul orelor lor de cercetare-proiectare. Drumul pe sub coasta Pietrei a fost destul de lung, două ore de mers susţinut - gazdele noastre, o muzeografă de la Bran care, cu gingăşie infinită, reface icoane distruse de timp şi Părintele Ioanichie - aveau dezinvoltura muntelui, ca şi mai tinerii mei prieteni; spre deosebire de mine. Am aflat că "se moare" mult în Piatra. Am vorbit despre alte mînăstiri din ţară, despre înaintaşii spirituali ai părintelui, despre familia sa, care - deşi destrămată - îl va ajuta să termine ce a început. Părintele era fericit şi încrezător, deşi nu are nici un ban: oamenii îl ajută, primăria la fel - după neînsemnatele posibilităţi ale unui loc desfigurat de industrie şi unde industria, acum, a murit. Locul de mînăstire, o poiană orientată spre est, este în regulă, are toate ingredientele pentru un proiect interesant. Am discutat despre materiale naturale - piatra şi lemnul nu lipsesc aici, în vreme ce betonul armat şi sordidul bca trebuie aduse în condiţii incredibile de dificultate. Am băut apă din izvorul care te întîmpină pe loc. Am trecut pe lîngă şapte cruci puse de săteni pînă acolo, ultima chiar pe locul viitoarei mînăstiri. Soarele deja trecuse de creastă şi era deja frig. D