În cartea sa de dialoguri cu Sorin Antohi, Mihai Şora povesteşte cum se simţea ca tînăr român în vizită la Paris, în perioada interbelică, oarecum superior. Ştia mai multe decît francezul mediu. Venea dintr-o ţară în care se trăia aproximativ la fel. Cu alte cuvinte, nu avea complexe. Ce învaţă un tînăr din generaţia mea? În primul rînd, cei născuţi în anii '70 au învăţat, copii fiind, pe vremea lui Ceauşescu, că un pix mai colorat, că un ambalaj mai strălucitor sînt obiecte de pe altă lume, că trebuie să ai în familie un securist, o stewardesă sau un bişniţar pentru a avea acces la ele. Că trebuie consumate încet şi cu reţinere, pentru că nu se ştie cînd se mai deschide poarta spre acea lume. Apropo, "bişniţar" vine de la "business"? Ieşirea spre lume a generaţiei mele este mult mai dureroasă, sîntem obligaţi să ne luăm cu noi complexele, să le uităm şi să le reluăm cînd ne vom întoarce. Cum altădată eram extaziaţi de o ciocolată străină, ca indienii care au vîndut Manhattan-ul pe mărgele, acum sîntem miraţi de consumismul lor,
de uşurinţa cu care cheltuie în două zile salariul mediu din economia românească. Nu demult, un prieten era indignat de succesul pe care îl au străinii în discotecile din România. Statisticile nu ne ajută, dimpotrivă. Sîntem suspendaţi între o identitate europeană subţire, avem încă o populaţie destul de alfabetizată, o industrie multă, deşi ineficientă. Dar avem şi o agricultură de supravieţuire, în care caii sînt omniprezenţi şi o infrastructură de ţară bomdardată. Nu sîntem nici dezvoltaţi, nici subdezvoltaţi. Mai degrabă, victimele unei dezvoltări defectuoae şi eşuate. O societate schizoidă, cu pretenţii de fostă vedetă devenită alcoolică. Ce şanse au generaţiile viitoare să privească Parisul cu candoarea şi siguranţa lui Mihai Şora? Prognoza spune că dacă vom avea o creştere de 5% pe an (vezi şi articolul de mai jos), vom ati
