- Trebuie să vă dau jos din tren! - îmi zice şeful vameşilor pe un ton ce nu lasă loc pentru nici o negociere. Mă duceam să ţin nişte conferinţe la Belgrad şi am uitat cu desăvîrşire de invitaţie. Nu-mi ceruse nimeni aşa ceva nici la Sofia, nici la Budapesta, nici la Londra sau Graz, aşa că pur şi simplu am neglijat. Dar unde-i lege, nu-i tocmeală: n-am invitaţie, jos din tren! Încerc să explic, că am bilet dus-întors, că am bani, că sînt persoană serioasă, dar nu obţin decît un răspuns scurt şi sec: O să plătiţi întîrzierea trenului! Cobor aşadar în viteză, pe jumătate adormit, împleticindu-mă pe peronul pustiu, sub privirile vigilent-satisfăcute ale şefului vameşilor. Şi iată-mă în gara pustie, la cinci dimineaţa, proaspăt infractor, în compania doar a unei alte infractoare, o bătrînică ce se ducea la înmormîntarea fratelui ei în satul de peste graniţă şi nu avea decît 200 de Euro în locul celor 250 regulamentari. Pleacă şi trenul, iar de la o fereastră cele patru moldovence nurlii îmi trimit bezele ironice: ele probabil că aveau invitaţie... Sînt singur în mijlocul cîmpului, fără nici un leu de întoarcere, iar valuta pe care o am totuşi în buzunar nu-mi foloseşte la nimic în această pustietate. Sînt însă o victimă a legii, a statului, a şnapanilor ăstora care se îmbogăţesc pe spatele nostru (adică al "poporului") şi o asemenea persoană va găsi totdeauna ajutor printre conaţionalii săi. Aceste lucruri aveam să le descopăr înainte chiar de a avea timp să intru în panică. - Cine, beţivul ăla, @#$&* lui de @#$&*! - se revoltă un ceferist care, în mod evident, nu-i înghite pe vameşi, atunci cînd află ce mi s-a întîmplat. Păi, n-au dreptate copiii ăştia de pleacă din ţară!? Daţi-l în judecată, @#$&* lui de @#$&*! Aşa se poartă ei cu o persoană de valoarea Dumneavoastră? Şi ţi-ai găsit cine, ăsta care n-are decît două clase! Şi ca să-mi arate că el ştie să aprecie