La University of Michigan din Ann Arbor s-a organizat un simpozion de două zile închinat unei poete. De obicei, universităţile rezervă astfel de manifestări celor dispăruţi, dar poeta noastră era cum nu se poate mai vie. Au fost evocate multiplele ei contribuţii în domeniul poeziei, la fondarea unei şcoli de creaţie, la activismul feminist şi ecologic. În acelaşi timp, într-un alt amfiteatru se ţinea o ceremonie care marca douăzeci şi cinci de ani de existenţă a unei reviste literare trimestriale, ai cărei colaboratori proveneau dintr-o tabără poetică inamică celei din care provenea poetesa celebrată în clădirea alăturată. Nimeni, din ambele adunări, nu traversa linia de demarcaţie şi, dacă paşii li se încrucişară în drum spre restaurant, în bătaia amarnic biciuitoare a vîntului, îşi plecară ochii către vîrfurile propriilor pantofi. În ăst timp, la o librărie din acelaşi campus, un autor popular mîzgălea autografe pentru nişte cetăţeni care habar nu aveau de zecile de participanţi la conferinţe, care viermuiau în jurul lor. Unii dintre aceşti amatori de autografe erau fani, alţii căutau cărţi cu semnătura autorului, ca să le vîndă apoi la E-bay, alţii doar intraseră ca să se adăpostească de frig. Înaintea acestor manifestaţii simultane ale forţelor scribălitoare adverse concentrate în îngheţatul Vest mijlociu, o mie trei sute (1.300) de scriitori debarcaseră în New Orleans. Cel puţin două treimi dintre aceşti scriitori detestau alte două treimi, şi dacă nu vă iese socoteala, adăugaţi alcool, fluvii întregi, pe care scriitorii, mai abitir decît oricare alţi participanţi la congrese, îl îngurgitează printre interminabile înlănţuiri de fraze. Scriitorii aparţineau unor grupuscule şi plutoane diferenţiate de estetică, succes, sexualitate sau greutate corporală. În acelaşi timp, principalul
vorbitor către această gureşă adunătură, care se bucura de un respect