Nici pomeneală, sub vechiul regim, despre o instituţie care să poarte această denumire şi ca atare nici despre sintagma care o desemnează în zilele noastre. Termeni precum consum ori protecţie se strecurau doar accidental în vorbirea de lemn. Omul nou nu avea nevoie să fie protejat de vreme ce era condus neabătut spre noi culmi de progres şi civilizaţie. De aici şi vibranta gratitudine pe care el şi-o clama necontenit bucurîndu-se de o conducere care îi satisfăcea la nivel optim nevoia de a fi protejat. Reticenţele faţă de termenul consum erau şi mai stricte. La originea lor se afla un postulat cu conotaţii filozofice care definea consumurile personale prin propensiunea lor spre exces. Călăuzindu-se de acest postulat, strategia socialismului multilateral dezvoltat avea prin urmare drept obiectiv central prevenirea consumului excesiv. Evitînd riscurile unei viziuni simpliste, respectiva strategie regla conexiunea fundamentală dintre consum şi producţie nu prin congruenţa, ci prin asimetria lor. Avîntul furtunos al producţiei se alimenta din frînarea drastică a consumului. Incongruenţa este clar dovedită de rolurile atribuite oamenilor muncii, altminteri tripla lor calitate de producători, de proprietari şi de beneficiari ar fi devenit cvadruplă, prin adăugarea calităţii de consumator. Protejarea consumatorilor împotriva consumului avusese efecte salutare şi în plan ştiinţific. Un universitar nutriţionist elaborase un veritabil cod intitulat al alimentaţiei raţionale. Oricine înţelegea că temelia alimentaţiei raţionale este alimentaţia raţionalizată. Eminentul savant fusese uns ministru al Sănătăţii, rang pe care nu i l-a refuzat nici începutul tranziţiei. Păstrîndu-l pe ministrul acelei strategii, tranziţia nu a păstrat şi strategia acelui ministru. Smulgîndu-se de sub conducerea fermă, societatea îşi creează nevoia de a fi protejată. Cei care îi arată drumul s