Ce vrea NATO in acest domeniu? O intrebare in aparenţă simplă, deoarece, inainte să fie corect pusă, au apărut deja luări de poziţie in toate sensurile, fără insă a avea baza normală oferită de lecturarea documentaţiei de profil. Este adevărat, acest lucru este şi oarecum dificil, zona insăşi a „informaţiilor clasificate“ fiind apărată de o serie de ziduri de protecţie, normale in orice societate democratică unde, in nici un caz, conceptul „libertăţii de exprimare“ nu se confundă cu accesul nestingherit la orice nivel de date şi informaţii. Este limede că, pentru orice ţară aspirantă la statutul NATO, o lege asupra accesului la informaţii este nu numai normală, ci reprezintă, dacă ne putem permite o aluzie la procesul integrării europene, o adopţie şi aplicare a acquis-ului comunitar. In acest sens, documentul comunitar este „Membership Action Plan“ definit la Summit-ul de la Washington in aprilie 1999, unde se spunea că „se aşteaptă ca ţările candidate, pină la aderare, să aibă destule bariere de protecţie şi siguranţă privind cele mai sensibile informaţii, aşa cum se prevede la nivelul politicii de securitate a NATO“. Pentru a răspunde la intrebarea iniţială, NATO nu vrea nimic de la Romania, in măsura in care Romania nu ar cere ceva. Dar Romania, pe baza unor argumente realiste, solicită calitatea de membru al Alianţei. Deducţia logică face ca desfăşurarea ulterioară a lucrurilor să fie limpede. Şi iată de ce ar trebui să ne intereseze, inainte de orice, cum merg lucrurile in NATO in acest sector ultrasensibil. In acest sens, am considerat necesar şi logic să ne adresăm unui oficial NATO - evident, confidenţialitatea se impune in acest domeniu - care a avut amabilitatea ca, in premieră pentru Romania, să ne răspundă la citeva intrebări.
- Cum anume, din punctul de vedere al NATO, pot fi descrise - foarte precis - conceptul de „informaţii clasificate“ şi
