Terry EAGLETON
The Function of Criticism From the Spectator to Post-Structuralism
Verso Classics, London New York, 2000, 134 p.
O aventura fascinanta, ocolul criticii pe care il face Terry Eagleton in cele o suta si ceva de pagini ale studiului sau. Fascinanta, pentru cititorul roman, in ciuda „insularitatii“ ei – fiindca Eagleton urmareste aproape exclusiv parcursul criticii britanice, de la Addison si Steele incoace, cu citeva acolade americane; si, as indrazni sa spun, in ciuda marginalitatii de care se „bucura“ inca discursul teoretic marxist la noi.
In buna traditie academica, Eagleton stabileste premisele studiului (criza institutiei critice si indoielile metodice pe care aceasta le genereaza), enunta argumentul principal (criticii de astazi ii lipseste functia sociala) si cauta solutii viabile tinind cont de cadrul mai larg, istorico-economic, al problemei. Dar depasind limitele prefetei, discursul despre conditia criticii (termenul are aici sensul pe care i-l da si R. Wellek, distingind critica de teorie si de istoria literara; sfera lui de aplicare este insa pe alocuri mai larga in cuprinsul cartii) se coloreaza pasional, fara sa ignore „faptele“, traseaza linii de evolutie evitind schematismul, pune frazei accentele acute ale manifestului si pe cele grave ale scepticismului, intr-un efort de persuasiune apt sa suspende prejudecatile publicului care nu i-ar impartasi ideologia.
Avem de-a face aparent cu o perspectiva istorica asupra criticii, iar sensul ei este incercarea constanta de cucerire a autonomiei; recunoastem aici omologia cu interesul lui Pierre Bourdieu din Regulile artei, aplicat acolo cimpului literar (pina la chestiuni de metoda chiar: si Eagleton analizeaza evolutia unor institutii conexe ca revista literara, clubul sau universitatea). Dar nu reconstituirea unui orizont istoric anume in deven
