Rostul unui nou tratat de istorie romaneasca este acela de a marca, la dimensiunile unei macro-expuneri, iesirea istoriografiei noastre din zgura marxism-leninismului congenital sclerozat si a aberatiilor ideologice ale regimului ceausist, deraiat de pe sina ortodoxiei "socialismului stiintific" pe terenul steril al propagandei comunist-nationaliste. Tocmai aceasta "deviere" ideologica s-a aflat la originea parasirii tratatului de istorie a Romaniei, pregatit pentru tipar la inceputul ultimului deceniu al regimului totalitar.

Aprehensiuni, a caror expunere nu isi are rostul in randurile de fata, m-au tinut deoparte de infaptuirea acestei lucrari; am luat insa cunostinta cu firesc interes profesional si general intelectual de aparitia noului tratat. De indata ce am avut posibilitatea, am parcurs cele patru volume recent aparute ale tratatului intitulat Istoria Romanilor (alte sase volume urmeaza sa apara). Urmand o recomandare a lui Nicolae Iorga, indirect aflata de la unul dintre colaboratorii sai, am inceput lectura atenta a impozantei lucrari cu problemele care imi erau cele mai cunoscute, demers care ii ingaduie cititorului profesionist sa surprinda elementele noi de informatie, conceptie si metoda ale operei. M-am adresat, asadar, cu prioritate volumului al patrulea al tratatului, care expune intervalul de istorie cuprins intre vremea lui Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun, de o parte, si sfarsitul domniei lui Mihai Viteazul, de alta parte, interval la cunoasterea caruia am contribuit de-a lungul anilor cu un sir de innoiri documentare si lucrari de interpretare. In cadrul acestui volum, interesul meu prim s-a fixat asupra capitolului Stefan cel Mare, vreme stralucita a trecutului medieval romanesc asupra careia s-a concentrat cu ani in urma o parte insemnata a activitatii mele de cercetator si culegator de date istorice in arhive si bibliot