Daca cineva ar fi prezis ca volumul masiv, de aproape 500 de pagini, al lui Horia-Roman Patapievici, Omul recent(1), "va indemna la reflectie", profetia ar fi sunat de o platitudine evidenta: cum sa nu "indemne la reflectie" - s-ar fi zis - o scriere a acestui scanteietor eseist si filosof, o carte in care cumperi laolalta nu doar o descriere analitica a procesului modern al "dezvrajirii lumii", nu doar o critica a acestuia, dar si o aspra, pasionala si amara condamnare a modernitatii, si mai ales a "modernitatii recente", adica a paradigmei postmoderne? Si totusi, evidenta s-a dovedit nu plata, ci falsa: cartea nu a indemnat la reflectie intelectuala, ci la razboi total.

Vacarmul mediatic, incriminarile severe, denunturile ideologice au prevalat. Tendinta predominanta (chiar daca nu exclusiva) a fost ca autorul sa fie tratat fie ca o sursa de periculoasa contagiune ideologica, fie ca un guru iluminat de har. Filosofii de profesie au facut grimase si l-au privit cu condescendenta ca pe un diletant talentat, dar vinovat de practica impura a confuziei genurilor. Autorul a fost scotocit cu o lupa stil "Bourdieu", iar actiunile sale au fost cotate slab pe piata "bunurilor simbolice"; acolo pretul lor a scazut si mai mult de indata ce s-a lansat ipoteza ca, poate, pregateste lansarea unui partid politic, cu Omul recent drept program electoral! Cu elogii sau cu repros, a fost bransat si la o teologie a "Duhului", lansata de medievalul Gioachimo da Fiore si predata, chipurile, pana de curand, taman la "scoala de la Tescani"! Mai vechi rivalitati si animozitati dintre reviste ca Observator cultural si Romania literara sau dintre unii dintre colaboratorii acestor publicatii au reizbucnit. Taberele s-au retransat strategic si si-au reformulat strigatele de lupta. Submerjata de militantismul comentariilor, cartea lui Patapievici a devenit aproape invizibila, in timp