Interesul pentru lectură al unei astfel de cărţi ar trebui să vină din interesul suscitat de ideile şi construcţiile ei speculative; căci este o carte bogată în idei, multe dintre ele incomode. Este, tocmai din acest motiv, o carte vulnerabilă. Din păcate, cu prea puţine excepţii, nici cei care-l atacă, nici cei care-l laudă pe Patapievici nu par dispuşi să-i ia în serios ideile. Unii se referă numai la ce nu le convine din discursul lui, ceilalţi se mulţumesc să-l accepte integral - iar cînd accepţi totul, nu mai trebuie să demonstrezi de ce.

Din onestitate intelectuală, Patapievici face de la început precizarea că opţiunile sale ideologice se îndreaptă către doctrina liberală. De aceea, o critică dinspre postmodernism sau alte pseudomorfoze ale stîngii e din capul locului suspectă (şi previzibilă).

O astfel de critică ne oferă I.B. Lefter şi Gabriel Andreescu în Observatorul cultural nr. 102 (5-11 februarie 2001). Nu comentez opiniile lui Adrian Miroiu, deoarece premisele lui îmi interzic orice opinie (eu nu cred că cineva poate fi cult, creativ, cu viziune, fără a fi şi specialist). Un fel de: cînd vorbeşti cu mine, tu să taci!. În acest mod, filosoful A. Miroiu îi pune la punct inclusiv pe I.B. Lefter şi G. Andreescu.

I.B. Lefter face o greşeală curioasă (dacă nu cumva deliberată): îl atacă pe Patapievici mai ales în punctele în care acesta are dreptate. Citez: Ambiţioasă, de "largă cuprindere" - dar greoaie, stufoasă, indigestă. "Filosofică" - dar alunecată rapid în politică, şi anume într-un discurs ideologic de un conservatorism radical, izolat în mitul unei modernităţi stagnate la mijlocul propriei sale evoluţii, incapabil să înţeleagă filosofia socială a postmodernităţii şi, mai rău, susţinător - de aceea - al unor idei antidemocratice.

Avem concentrate aici toate argumentele analizei ibelefteriene. Şi toate sunt abuz