Omul grec

Profilul anticului grec raportat la noi: aceasta e ambiţia studiilor coordonate de Jean-Pierre Vernant. "Cum am putea noi astăzi să vedem luna cu ochii unui grec? Am experimentat eu însumi această situaţie în tinereţe, în impul primei mele călătorii în Grecia. Navigam... Întins pe punte, priveam cerul de deasupra mea, unde strălucea luna... Eram vrăjit, fascinat... emoţionat ca de o prezenţă feminină apropiată şi totodată îndepărtată, familiară şi totuşi inaccesibilă... Este Selene, îmi spuneam, misterioasă, nocturnă, strălucitoare; pe ea o văd, pe Selene..." Asistând apoi, la televizor, la descinderea primului cosmonaut pe Lună, "la sentimental de sacrilegiu pe care l-am trăit s-a adăugat senzaţia dureroasă a unei sfâşieri de nevindecat: nepoţelul meu, care, ca toată lumea, a privit acele imagini, nu va mai fi niciodată în stare să privească luna aşa cum am privit-o eu cândva: cu ochii unui grec."

A devenit "omul grec" o referinţă exclusiv erudită? Vernant susţine că există perseverenţă în iluzie, graţie căreia "anticii îşi vor duce la bun sfârşit opera începută". Modul de a exista în lume şi în propriul său sine al grecului, cu armonia personalităţii, consonanţa între trup, suflet şi raţiune, cu atitudinea sa concurenţială, "agonică", dar şi olimpică, ori idealul său de kalokaghatie, cu credinţa "practică şi eficientă", care a dat naştere armoniei sculpturilor şi arhitecturii, cu miturile, filosofia, politica sa, rămân inspiratoare şi pentru generaţiile lumii prezente. "Chipul şi sufletul nostru le vedem şi le cunoaştem privind chipul şi sufletul altuia". Chiar dacă trăitorul de astăzi nu mai poate fi, precum vechii eleni, în acelaşi timp preot şi medic, om de stat şi strateg, gânditor şi învăţat, artist şi poet, judecător şi administrator, poate avea drept model, în diferitele etape ale vieţii, câte una din aceste faţete. Armonia acest