După ce timp de 21 de ani Festivalul de film de la Berlin s-a aflat sub conducerea autoritară a "belgianului" Moritz de Hadeln, care, similar lui Gilles Jacob pentru Cannes, şi-a asumat integral răspunderea pentru selecţia filmelor din competiţie şi a reuşit să asigure un prestigiu şi un profil distinct Berlinalei, nou-numitul director Dieter Kosslick a preferat un stil de conducere colegial, invitînd practic la o masă rotundă pe responsabilii celorlaltor secţiuni ale Festivalului şi într-un deplin glasnost au hotărît în comun asupra repartizării filmelor pe cele trei secţiuni principale - Competiţie, Panoramă şi Forum. Desigur, aşa ai oricum asigurată scuza, că decizia a fost colectivă... Iar cînd pui drept motto al Festivalului şi deviza "Accept Diversity" chiar că trebuie să te simţi la adăpost de orice critică. Poate că nici oferta avută la dispoziţie nu a fost la înălţime, dar impresia generală după peste 40 de filme vizionate la această Berlinală este că am asistat la o ediţie deosebit de slabă, fără nici un "vîrf" autentic.

Revenind la competiţie, era evident că de data aceasta reproşul făcut lui Moritz de Hadeln că nu acordă suficientă atenţie producţiei germane trebuia de la bun început scos din discuţie; astfel, din 23 de filme, 4 au reprezentat Germania, număr egal cu cel al filmelor din SUA. Primul din această serie, care a şi deschis Berlinala, a fost "Heaven", realizat de Tom Tykwer, după scenariul lui Krzystof Kieslowski, care ne-a părăsit din păcate încă din 1996, şi Krzystof Piesewicz. Patru producători şi-au unit forţele pentru acest film de la care se aştepta foarte mult - dar rezultatul a fost dezamăgitor. Marea majoritate a celor 93 de minute cît durează "Heaven" au arătat un Tykwer asimilat de Hollywood, doar trei secvenţe demonstrînd totuşi că se putea face altceva din acest scenariu: Torino, filmat perfect perpendicular din elicop