Radu Aldulescu, un scriitor autodidact înzestrat cu forţă epică, un Jack London al nostru, căruia nici o carte nu i-a rămas nevândută în librării, a terminat de curând de scris un nou roman, Apartament confort doi, în care descrie într-un stil sobru, bărbătesc, societatea românească de azi. Reprezentarea decăderii şi dezordinii, a sărăciei halucinante din cartierele muncitoreşti şi a bogăţiei din lumea interlopă, a miturilor derizorii din viaţa de fiecare zi nu înăbuşă cu totul pâlpâirea a ceea ce este omenesc. Ca prozatorii ruşi, Radu Aldulescu face vizibilă modesta şi înduioşătoarea frumuseţe a gesturilor unor oameni insignifianţi, pe lângă care trecem adeseori indiferenţi.

Deşi este dens, plin de dramatism şi bine scris, deşi ar putea constitui un succes de librărie, romanul nu şi-a găsit încă un editor. Sperăm că această prezentare va trezi interesul celor care se ocupă cu publicarea cărţilor. Aşteptăm un mesaj din partea lor.

Alex. Ştefănescu

P. S. Reproducem în continuare, ca eşantion, un fragment din roman.

Şi cînd te gîndeşti că apartamentul ăsta cu două camere confort doi din groapa Vitanului, de pe strada Danubiu, îi plăcuse cîndva să-l vadă ca pe un adăpost privizoriu, în care să fi zăbovit să-şi tragă sufletul cîteva luni, cel mult un an... Casa Magdalenei în definitiv. Barem atîta lucru ar fi meritat şi ea în schimbul acoperişului ce i-l oferea Doruleţului ei deasupra capului, să-i dea numele lui de familie. Elefterescu, deşi ce mare brînză ar fi însemnat o legătură legitimă? Cu un efort minim, oricînd ar fi putut s-o rupă unul din ei. Uite că n-a fost să fie. El tot îşi mai trage sufletul pe aici. Boală lungă, ce mai, a făcut-o şi gata, chiar dacă mai apoi nu s-a prea simţit în stare să-i pară rău pentru ce a făcut. Nici bine nu i-a părut, deşi uneori chiar e sigur că mai bine de atît