Simetria perechilor antonimice în care un termen este construit cu prefix negativ e tulburată de multe excepţii: evoluţii semantice diferite au făcut ca unei regularităţi formale să nu-i corespundă întotdeauna acelaşi raport între semnificaţii. Cel puţin în sensurile lor principale şi uzuale, bun şi nebun, apărat şi neapărat, smintit şi nesmintit s-au distanţat mult (ultimele două perechi şi prin specializare morfologică), astfel încît nu mai realizează un raport simplu de tipul clar/ neclar, plătit/ neplătit etc. Extinderea analogică a unor construcţii sintactice sau tipare de derivare de la unul din termenii în raport de antonimie la celălalt poate fi sursa unor jocuri de cuvinte intenţionate, dar şi a unor erori şocante, absurde şi comice.
Pentru extinderea cu intenţie umoristică a unei construcţii de la un antonim la celălalt se poate cita jocul de cuvinte "e rău de-a răulea. Că de-a binelea n-are cum fi" (22, 8, 1991, 5) sau - chiar dacă nu mai e vorba de antonimie propriu-zisă - enunţul "trepte la îndemînă? poate la îndepicior!" (Contrapunct 32, 1991, 2). Construcţiile pot fi in praesentia (precum cele citate) sau in absentia: "Stîngul la replică" (Tineretul liber 618, 1992, 5).
Am citat acum cîţiva ani un caz de surprinzătoare analogie: într-un anunţ matrimonial, un "tînăr timid, melancolic" căuta o "fată înţelegătoare, cu prejudecăţi" (Flagrant, 18, 1992, 10): formula - căreia autorul textului îi atribuia un sens clar apreciativ - era desigur produsă pornind de la opoziţia cu/fără, aplicată sintagmei (cu puternic sens negativ) "fără prejudecăţi".
Un caz la fel de surprinzător mi se pare cel întîlnit cu puţină vreme în urmă tot în paginile unui ziar şi aparţinînd tot unei voci "din public": "Cu pertinenţă îndrăznesc să vă propun să realizaţi o retrospectivă a proceselor FNI" (scrisoare către redacţie, în România liberă, 3617, 2002, 2
