Primele două luni ale acestui an se mişcă greu în ceaţă, ca şi cum nici n-ar exista. De altfel, în vechile calendare existau numai zece luni, anul începând în martie. Între vechiul şi noul an exista un hiatus, o întrerupere a continuităţii în care lucrurile vieţii încercau să se acomodeze timpului cosmic.

Cu toată inerţia începutului de an, aici, la Stockholm, au avut loc evenimente importante: au apărut cărţi noi, iar scriitoarea cea mai iubită a Suediei, Astrid Lindgren, a murit la 94 de ani, liniştită, în somn, îndestulată de zile şi succes. Cu toate că nu i s-a acordat Premiul Nobel, "pentru că ea nu avea nevoie de acest premiu", după cum spune secretarul Academiei suedeze. Cuvinte care i-au revoltat pe mulţi. Scriitoarea avea nevoie de acest premiu, şi nu numai ea ci şi alţi scriitori pentru copii. Acum i se cere Academiei să aleagă expres printre membrii ei şi un scriitor de cărţi pentru copii, pentru a se evita în viitor o asemenea gravă eroare de apreciere a unui gen literar atât de iubit de public.

Pentru mine a fost o mare bucurie ca în ceaţa şi frigul din Stockholm să-i întâlnesc pe colegii mei Angela Martin şi Augustin Buzura. Şi nu numai pe ei ci şi pe cei care au venit la Stockholm pentru inaugurarea oficială a anului cultural român, 2002. Cei care s-au străduit să aducă puţină căldură şi lumină din ţara de unde vin, evocând România de azi, modul ei nou de a fi în lume, nivelul ei intelectual şi emoţional care nu se mai deosebeşte prea mult de cel al altor popoare din vest.

Pe 31 ianuarie s-a inaugurat deci Anul cultural român, în primăria capitalei, în sala ei cea mai frumoasă: Blå Hall, sala albastră. Ambasadorul României, Adrian Constantinescu, a prezentat cu multă eleganţă pe cei care au vorbit: primarul oraşului, Axel Wennerholm, ministrul român al culturii, Răzvan Theodorescu, ministrul culturii suedeze, Marita Ulvskog,